Un bărbat din Vatra Moldoviţei a ajuns marţi după gratii şi a fost reţinut 24 de ore, după ce poliţiştii l-au prins încălcând, a treia oară în ultimii doi ani, legislaţia rutieră.
Gheorghe Popescu, de 43 de ani, a avut probabil impresia în ultimii ani că legile există doar pentru proşti, specimene rare ca el putând să trăiască ignorându-le fără nicio emoţie.
Luni, în jurul orei 11.20, o patrulă din cadrul Secţiei 14 Poliţie Rurală Vama a oprit pe DJ 176, pe raza comunei Vatra Moldoviţei, un autovehicul cu număr de circulaţie provizoriu, condus de Gheorghe Popescu.
Omul era topor de beat, testarea cu aparatul etilotest indicând nu mai puţin de 1,33 mg/l alcool pur în aerul expirat. Mai mult, el conducea fără să fi avut vreodată permis şi plimba pe drum o maşină neînmatriculată, plăcuţele cu numere provizorii de circulaţie, aparţinând unui alt autovehicul, fiind expirate şi ele de prin 2014.
După verificări extinse în baza de date, poliţiştii au constatat că individul din faţa lor avea antecedente grele privind infracţiuni la regimul rutier. Este vorba de o listă întreagă de fapte, una fiind cu „vătămare corporală din culpă”.
Pe lângă faptul că, lovind cu maşina, a băgat în spital o persoană, Gheorghe Popescu era cercetat anterior pentru conducere sub influenţa alcoolului, refuz la recoltare de probe, conducere fără permis, punerea în circulaţie a unui autoturism neînmatriculat.
Toate cauzele pentru care este cercetat au fost reunite, iar, după reţinerea din cele 24 de ore legale, bărbatul din Vatra Moldoviţei urma să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.
























Comentarii