Astăzi (pe 30 martie, de fapt) sunt planificat pentru consultaţia ce precede eliberarea reţetei pentru trei luni de zile. Mi se cere ca în jumătate de oră să fiu la ambulatoriul Spitalului Judeţean, secţia Diabet. Aglomeraţie în oraş, aglomeraţie în curtea spitalului. Intru cu maşina în curte şi îndrăznesc către intrarea principală, unde este amplasată o parcare mai de Doamne-ajută! Barieră. Îl rog pe paznic, acesta nu cedează însă, motivând că îl ceartă medicii dacă ocupă altcineva locurile lor. Obraznic, apelez la dl director, care mă trimite la cealaltă intrare. Acolo, un paznic cu gură mare îmi retează tentativa de a intra spre SGU, arătându-mi că nu sunt locuri de parcare. „Sunt, văd eu”. „Eu nu văd ce vezi mata, aşa că pleacă de aici, încurci circulaţia”, taie el încă o dată cu barda. Într-adevăr, mai opresc doi pe lângă mine. Unul, cu o maşină mai bengoasă decât a mea, face ce face şi este „scăpat” înăuntru. Ridic tonul la cerber: „Domnul de ce a intrat?”. „Mata ia-ţi maşina şi taie-o de aici”, răcneşte el. „De ce urli?” îl întreb. „Aşa e vorba mea, urlu! Pleacă, domnule de aici, că încurci circulaţia!”.
Aflându-mă în postura de a ceda, am ieşit din curtea spitalului şi am găsit un loc de parcare în stradă. Iar la doctor am întârziat.
Ce-i drept, un loc de parcare la spital este o problemă, bolnavii nevenind acolo toţi cu ambulanţa, mulţi fiind aduşi cu autoturisme, care trebuie să ajungă cât mai aproape de clădire. Aşa că paznicul-cu-gură-mare are de lucru. Dacă îi dai însă un bănuţ se găseşte şi loc de parcare! Încât tot spectacolul pe care-l dă acolo, de parcă ar împinge oile în târlă, e cu schepsis. Cine ştie „regula” trece. Precum cel cu autoturismul bengos…
Comentarii