Poliţia municipiului Fălticeni a fost sesizată miercuri despre furtul unor bunuri ceva mai speciale şi cu valoare mare.
În noaptea de 4 spre 5 aprilie, un utilaj urcat pe o platformă a dispărut pur şi simplu, sustras de persoane necunoscute.
Utilajul aparţine unei societăţi comerciale administrată de o femeie de 39 de ani şi a fost utilizat ultima dată luni, 4 aprilie. Soţul acesteia, electrician în cadrul aceleiaşi firme, a efectuat cu ajutorul lui nişte lucrări pe strada Victoriei, după care, la sfârşitul zilei, l-a parcat în apropiere.
Marţi dimineaţă, remorca-platformă cu utilajul respectiv, ce valorează în total vreo 60.000 de lei, nu mai era, iar proprietarul a cerut ajutorul poliţiei.
În cauză s-a deschis dosar de cercetare penală, iar poliţiştii îi caută acum pe hoţi, dar şi bunurile furate.
























Comentarii