Motto: „Tirez le rideau; la farce est jouée.”
(fr. „Trageţi cortina; farsa s-a jucat.”)
Ultimele cuvinte ale lui Rabelais
Ştiţi ce se poartă în primăvara asta? Nu vă gândiţi neapărat la creatorii de modă, fiindcă delaţiunea nu este lungă sau scurtă, nici măcar nu se poartă pe dedesubt, acum este la vedere ca un costum de baie. Şi mai adăugăm, contrar părerilor celor mulţi, că e veche, „e bătrână ca şi foamea”, este de pe vremea Imperiului roman, dar nici atunci nu purta „toga virilă”, era mai mult clientelară, stătea pe la uşile celor sus-puşi. Nici atunci şi nici acum delaţiunea nu are culoare politică, că, dacă ne-am lua după asta, ar însemna că Pinalti, de exemplu, ajuns „să-l vezi că-ţi vine plânsul/Că numai oasele-au rămas şi sufletul din dânsul”, ar fi trebuit să ţină seama de cei ca el, dar el n-a mai ţinut seama de asta, aşa că ciripind mai mult decât trebuie a obţinut bunăvoinţa procurorului, iar judecătorii i-au dat acolo, câteva luni, deşi el, la fel ca Cei Doi Cocoşi, tatăl şi fiul, trebuia condamnat la zeci de ani. Să furi 60 de milioane şi să dai înapoi (chiar vor da?) nouă milioane, asta da afacere, din care se vede că am ajuns de râsul infractorilor.
Oare cine l-o fi turnat pe Raed Arafat? Acum probabil i se impută că este musulman şi că de asta s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Dedesubturile afacerii încep de pe vremea lui Băsescu care, cât era ce era, a fost pus cu botul pe labe de mulţimea care-i lua apărarea lui Raed. Acum se pare că i se pune în cârcă mulţimea morţilor, prin neintervenţia la timp, că, vezi tu, dacă SMURD-ul era privat, toate decurgeau normal. Da, dar în acest caz nu cădea Ponta, aleluia „guvernul meu” şi mureaţi de ciudă ca piţigoiul în laţ. Ăsta, Ponta, ştiut este că nu-şi ţine gura, a zis spălaţi-vă pe cap, drept care toate merg ca un motor gripat, nu sunt bani decât pentru indemnizaţiile aleşilor, creşterea economică a rămas o amintire şi nici învăţământul, nici sănătatea nu merg mai bine. Ca să învioreze atmosfera, câte un ministru tehnocrat se dă la ciripit enormităţi, că, în timpul celui de-al doilea mandat al lui Băsescu, ar fi ieşit din ţară, duse cu camioanele în Elveţia (acolo erau şi banii lui Ceauşescu!), 35 de miliarde de euro. Dacă ar fi zis şi el 3,5 miliarde, poate că ar fi fost credibil, şi, dacă mai avea şi o probă, nu aia că „aşa mi-au spus mie nişte băieţi”, atunci era Irimescu pe toată herghelia Lucina. Zic unii că ce-a spus tehnocratul a fost o provocare, o nadă, să-l prindă pe peştele cel mare; e drept, a sărit singur la gâtul provocatorului, l-a spurcat şi l-a băgat cum numai el ştie s-o facă. Şi, ca să nu se dezică, după ce a muşcat din nadă, şi-a dat drumul pe ecran, intrând în corul delatorilor, ciripitorilor, denunţătorilor, înnobilând funcţia de preşedinte de republică.
Nu-l luăm în seamă pe Onţanu; pare că şi-a făcut-o cu mâna lui, ajunsese să creadă că este infailibil, era după chipul şi asemănarea lui Oprea. Dar Sebastian Ghiţă are dreptul la mai multă atenţie: avere-avere, poziţie, tupeu de îmbogăţit, fler de politician, arogant, superior şi, pe deasupra, nu vrea să fie delatorul lui Ponta. Dacă i s-a cerut să-l divulge pe Ponta, cei care-l anchetează au, desigur, o problemă. Şi, dacă urmează să i se facă dosar şi Doamnei, şi tuturor celor arătaţi în parlament de Ghiţă, atunci este clar că stânga stă rău în gâtul celor mai drepţi dintre drepţi. Dacă până şi nepotul lui Mihai Viteazul va avea două dosare, urmat de Tăriceanu, de o sută de deputaţi şi senatori, nemaivorbind de medici şi profesori fără număr, putem să ne facem o idee, nu de câtă corupţie este în România, ci cât de mare este disperarea celor care se tem că nu vor pune mâna pe putere. Ce se urmăreşte de fapt? Folosirea justiţiei pentru a induce frica, nesiguranţa, teama, disoluţia, paralizarea voinţei, retragerea celor propuşi să candideze, ca să venim „noi”. Oricât voim să nu introducem justiţia în ecuaţia puterii, toate micile şi marile dosare de corupţie au o comandă politică, venită la moment, cu un scop foarte precis. Înclinăm să credem că este o comandă străină, un interes suprem, de a jumuli şi ce-a mai rămas din ţară, venită de la cel mai înalt nivel. Şi aşa suntem în situaţia de slugă docilă, fără pretenţii, trântită, tăvălită, bruftuluită, căzută la un rang inferior, acum ni se pune cizma pe gât. Dar nu-i nimic, suntem parteneri, aliat de nădejde şi, după poza lui Iohannis cu Obama, nu ştiu cum vom aprinde pe cer curcubeie când va veni preşedintele american în vizită.
Ca să rămână în PSD şi mai puţini, au încătuşat-o pe Lia Olguţa Vasilescu, este în arest la domiciliu, cu acuzaţia că a luat şpagă, a obţinut un surplus de imagine folosind banii altora etc. Arestarea ei a fost prefaţată de un hăhăit al lui Băsescu care se lăuda că o bate pe Olguţa, la Craiova. Să se reţină: Olguţa Vasilescu nu-i din haremul lui Băsescu, iar episodul cu Elena Udrea care-i ia apărarea, este pentru poză, nu are nimic sincer. Mă aşteptam la o reacţie din partea pesediştilor, a lui Dragnea, să fi apelat la eşalonul doi al partidului; când acolo, ăsta e mototol şi „moale ca o cârpă”. Ştim în ce situaţie e Dragnea, după cum ştim sigur cine se bucură de decapitarea PSD-ului.
Comentarii