În ultimele şase luni

29 de suceveni au sunat la „Telefonul vârstnicului”

În ultimele şase luni, 29 de suceveni au apelat „Telefonul vârstnicului” (0800 460 001), prima linie telefonică gratuită de informare şi asistenţă dedicată persoanelor cu vârste peste 65 de ani, operată de Fundaţia Principesa Margareta a României şi finanţată de Fundaţia Vodafone România prin programul „Mobile for Good”.

Potrivit unui comunicat al Fundaţia Principesa Margareta a României, la şase luni de la lansare, ”Telefonul vârstnicului” a înregistrat peste 2.700 de apeluri, dintre care 962 sunt apelanţi unici, proveniţi din toate regiunile ţării.

„Cele mai multe apeluri provin din zona Munteniei şi a municipiului Bucureşti (475 de apelanţi), urmează zona Moldovei (184 de apelanţi), a Transilvaniei (148 apelanţi) şi a Olteniei (69 apelanţi). Cel mai mare număr de apelanţi este din municipiul Bucureşti (285 de apelanţi), urmând cei din judeţul Prahova (72), Galaţi (39), Iaşi (38), Constanţa (33), Braşov (31) , Timiş (30) şi Suceava (29). Repartiţia apelanţilor în funcţie de mediul de provenienţă ne arată o distribuţie echilibrată, 381 dintre ei locuind în mediul rural sau în oraşe mici, 259 în oraşe mari şi 285 în Capitală” arată sursa citată.

În comunicat se mai precizează că dintre cei care au apelat „Telefonul vârstnicului” în ultimele şase luni, peste 55% trăiesc singuri, aproximativ 15% locuiesc cu un partener de viaţă, iar aproape 10% se află în instituţii de asistenţă socială, în regim rezidenţial pentru persoane vârstnice.

”846 de apelanţi şi-au declarat vârsta; dintre aceştia, 229 au între 70 şi 80 de ani, 174 se încadrează în intervalul 65­70, iar 182 în intervalul 60­65. «Telefonul vârstnicului» este un instrument util şi persoanelor cu o vârstă mai mică de 60 de ani, precum şi celor care vor să semnaleze situaţia unui vârstnic pe care îl cunosc, 149 de apelanţi înscriindu-se în această categorie. Statistica arată că în perioada septembrie 2015 – martie 2016 «Telefonul vârstnicului» a fost apelat de 566 de femei şi 396 de bărbaţi” menţionează sursa citată.

„Telefonul vârstnicului” este o linie telefonică gratuită şi confidenţială, care răspunde nevoilor tuturor vârstnicilor din România, fie că vorbim de informare, consiliere sau sprijin practic şi emoţional. La numărul de telefon 0800 460 001, persoanele vârstnice primesc sfaturi şi informaţii de la operatorii specializaţi în asistenţă socială ai Fundaţiei Principesa Margareta a României. Această linie telefonică, lansată în septembrie 2015, este disponibilă de luni până vineri, între orele 08:00 şi 20:00. Linia poate fi accesată şi de cei care doresc să semnaleze un abuz sau o situaţie dificilă a unui bătrân.

Dincolo de caracterul său informativ, „Telefonul vârstnicului” reprezintă şi o metodă de sprijin emoţional şi alinare a singurătăţii. Conform unui studiu naţional realizat la finalul anului 2015 de GfK, pentru Fundaţia Principesa Margareta a României, unu din doi vârstnici din România este afectat de singurătate într-o anumită măsură. Pentru seniorii singuri, „Telefonul vârstnicului” pune la dispoziţie serviciul de reapelare regulată, de care au beneficiat până acum 145 de persoane.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI