> Din cauza a 33 de posturi de transformare nealimentate, şapte localităţi au rămas total sau parţial pe întuneric > Un tir a derapat în afara părţii carosabile, iar două accidente rutiere au provocat întreruperea temporară a circulaţiei rutiere
În judeţul Suceava, codul galben de vremea rea nu a rămas fără consecinţe. Instituţia Prefectului a transmis, printr-un comunicat de presă, că miercuri, înainte de miezul nopţii, un autotren a derapat în lateralul părţii carosabile a DN 17, între localităţile Gura Humorului şi Frasin. La faţa locului s-au deplasat o autospecială de la Garda de intervenţie Gura Humorului, şi un utilaj al Secţiei de Drumuri Naţionale Câmpulung Moldovenesc, însă autovehiculul reuşise să iasă fără ajutor pe partea carosabilă, deblocând traficul. În acelaşi interval orar, un accident de circulaţie s-a petrecut pe DN 17, în zona localităţii Prisaca Dornei. Implicate au fost patru autovehicule, iar drumul s-a blocat pe un sens de mers. Evenimentul a fost gestionat de poliţişti, cu reluarea circulaţiei după circa 45 minute. Tot înainte de ora 0.00, şeful de tură din Regulatorul CFR Suceava a anunţat oprirea traficului feroviar în zona Valea Putnei – Pojorâta, din cauza căderii unui copac pe reţeaua de alimentare a căii ferate. Astfel, a fost blocat trenul InterRegio 10654 Vatra Dornei – Bucureşti, cu circa 40 călători, în zona Valea Putnei, dar şi trenul 12837, în gara Câmpulung Moldovenesc. În ambele cazuri au intervenit lucrătorii CFR cu o drezină, traficul feroviar fiind reluat la ora 0.38. Imediat după miezul nopţii, un arbore s-a prăbuşit pe partea carosabilă pe DN 18, în zona localităţii Valea Stânii, din comuna Cârlibaba, circulaţia fiind împiedicată pe ambele sensuri. Blocate au rămas două autoturisme, cu trei persoane, traficul fiind reluat la ora 1.40, mulţumită intervenţiei lucrătorilor SDN Câmpulung Moldovenesc, cu un utilaj. În sprijin, la locul incidentului, s-a prezentat inclusiv un echipaj al Detaşamentului de pompieri Vatra Dornei, care a ridicat un cablu de fibră optică căzut pe carosabil. Dimineaţă, după ora 6, un apel la numărul „112” semnala arbori căzuţi pe DN 18 în zona Puciosu din comuna Iacobeni. Alertate, forţele şi mijloacele SDN Câmpulung Moldovenesc şi Detaşamentului de pompieri Vatra Dornei au intervenit, deblocând drumul, cât şi cetăţenii din zonă.
Pe de altă parte, potrivit E.ON, în judeţul Suceava, ca urmare fenomenelor meteorologice neprielnice, a fost afectată alimentarea cu energie electrică în şapte localităţi. Localitatea Bodnăreni a rămas fără curent parţial, din cauza celor 33 de posturi de transformare nealimentate având de suferit sătenii din Crucea, Broşteni, Chiril, Cotârgaşi, Holda şi Lungeni.

























Comentarii