În ziua de 8 a lui martie, până şi cele trei cerşetoare de pe strada mea se transformaseră în florărese, înghesuindu-se şi ele între florăresele vremelnic „patentate”. După căderea nopţii, dispăruseră însă cu toatele. Stingher, doar un băieţandru rufos îţi sărea în cale cu rugămintea de a-i cumpăra un bucheţel de ghiocei foarte ofiliţi sau, mai bine (chiar el zicea), de a-i da de un pachet de biscuiţi. Iar ieri, pe 9, strada era aproape pustie, fără florărese, chiar şi fără cerşetoare deghizate în florărese. Dar în ziua de 8 am avut ştire că numeroşi inşi, angrenaţi deja în campania electorală sau slujitori/simbriaşi ai acelora, ba au ieşit în calea doamnelor şi domnişoarelor cu flori, ba le-au transmis de pe paginile de socializare sau (câţi au) site-uri ori bloguri, frumuşele urări, împodobite cu imagini de flori. Însă dintr-un text oferit ieri spre citire aici reieşea (la bază-i fiind o cercetare sociologică serioasă) că doamnele şi domnişoarele (iar, printr-o extensie, nu numai ele), deşi le bucură, nu numai flori aşteaptă, nu numai frumuşele cuvinţele, ci şi altceva, mai concret şi, dacă se poate, mai profund. Dacă ar fi fost să fi croit o ştire după calapodul unei aserţiuni părelnic teoretice, devenită butadă – „A devenit banal (…) exemplul cu omul muşcat de câine; o ştire despre un câine care muşcă un om are o valoarea de informaţie mică, pentru că relatează un fapt relativ obişnuit; în timp ce o ştire despre un om care muşcă un câine are o valoare de informaţie mai mare, pentru că un astfel de gest este ieşit din comun”, „Manual de jurnalism”, coord. de Mihai Coman – aceasta ar fi fost tocmai despre cei care n-au oferit flori sau cuvinte frumuşele. Poate că solicitând ulterior anchete şi comentarii: n-au avut nici de flori, nici de biscuiţi, acolo…!? De-o fi una, de-o fi alta, noi nu mai biscuim ca pe vremuri, măriile voastre!
Ldc
Comentarii