Iniţiativa preşedintelui României, Klaus Iohannis, de promovare a unei dezbateri naţionale privind reforma educaţiei este una meritorie. Dacă plecăm de la definirea educaţiei drept una din axele principale de dezvoltare a României şi susţinem promovarea acestui concept cu toate resursele, înseamnă că avem şansa înfăptuirii unei reforme reale, ample şi valoroase pentru România şi care sperăm că se va finaliza cu ceea ce preşedintele României numeşte „România educată”.
Cea mai importantă problemă managerială trebuie să fie şcolarizarea tuturor copiilor în învăţământul general şi obligatoriu şi eliminarea abandonului şcolar, inclusiv în localităţile cu populaţie majoritară de etnie romă. Pe lângă stăruinţa cadrelor didactice, a directorilor de şcoli şi a părinţilor, trebuie instituite măsuri şi obligaţii pentru autorităţile publice locale şi în primul rând pentru primăriile din comune şi oraşe.
Esenţa demersurilor în educaţie o reprezintă planul-cadru pentru învăţământul preuniversitar şi manualele şcolare. La învăţământul gimnazial, Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei şi grupul de experţi al Ministerului Educaţiei au propus o serie de modificări în cadrul acestei reforme a educaţiei. Ne oprim la câteva din aceste modificări.
Limba şi literatura română pierde o oră pe săptămână la clasa a V-a, ca urmare la toate clasele V-VIII această disciplină de studiu va avea 4 ore săptămânal. Nu este cazul să negociem numărul de ore pentru limba şi literatura română, sursă fundamentală a identităţii noastre naţionale. Îmi amintesc bine cum la Şcoala Pedagogică Şendriceni-Botoşani, pe vremea comunismului, profesorul nostru Petre Scripcă dezvolta programa şcolară în predarea-învăţarea lui Mihai Eminescu. În programă erau cuprinse poezia „Împărat şi proletar” şi o poezie despre frumuseţile naturii. Or, acest profesor realiza predarea lui Eminescu pe durata unei săptămâni, în mai multe ore faţă de programa şcolară. În plus, ne atrăgea mereu atenţia conduita profesorului atunci când preda lecţiile despre poetul Mihai Eminescu: proaspăt bărbierit, cu cămaşă albă şi cravată, cu costum de haine nou, cu mapa plină de cărţi şi cu o punctualitate distinctă. Şi noi astăzi, în democraţie, comentăm numărul de ore pe săptămână la limba română (4 ore săptămânal?!) pentru a face loc, probabil, altor discipline cel puţin îndoielnice ca importanţă. La clasa a VIII-a este scoasă din planul-cadru limba latină şi apar discipline noi – Educaţia pentru drepturile copilului, clasa a V-a; Educaţia interculturală, clasa a VI-a; Educaţia pentru cetăţenie democrată, clasa a VII-a, Educaţia economică, clasa a VIII-a. Oare ce teme va cuprinde manualul „Educaţia pentru drepturile copilului”? O asemenea disciplină în programul-cadru pentru învăţământul gimnazial nu se justifică în niciun fel. Dar „Educaţia interculturală” sau „Educaţia pentru cetăţenie democrată”?
Ne îngrijorează propunerile de reducere a numărului de ore la discipline de bază din şcoală, dar şi comasarea unor discipline de studiu. Sub cele mai grave acuzaţii sunt puse măsurile de neasigurare a unui loc meritat în planul-cadru a studiului istoriei României. În convingerea noastră, la gimnaziu trebuie să se studieze istoria naţională după cum urmează: istoria antică – clasa a V-a; istoria medievală – clasa a VI-a; istoria modernă – clasa a VII-a; istoria contemporană – clasa a VIII-a. O asemenea aşezare ar oferi elevilor posibilitatea aprofundării noţiunilor de istorie, lectura unor poveşti şi legende, timp pentru povestire şi exersarea limbajului istoric şi integrarea evenimentelor istoriei naţionale în istoria universală. Pe această cale elevii îşi vor forma o apartenenţă reală şi temeinică, vor păstra şi consolida identitatea noastră naţională şi mândria de a fi român, de a aparţine României, care nici astăzi nu-i întreagă.
Un domeniu care va trebui promovat în gimnaziu şi apoi în liceu priveşte cunoaşterea şi protejarea mediului natural, adică educaţia ecologică. În zilele noastre factorii distructivi pentru mediu natural cresc în dimensiuni şi putere. Alături de măsurile necesare pe care va trebui să le promoveze autorităţile statului român, sunt absolut necesare măsuri privind educaţia ecologică din gimnaziu.
Pentru Tehnologia Informaţiei şi a Comunicaţiilor (TIC), discipline de mare interes şi utilitate pentru zilele noastre, sunt necesare dotări cu tehnică adecvată şi care nu este peste tot nici măcar minim asigurată.
Cunoscând experţii din comisia Ministerului Educaţiei am mari îndoieli privind rolul dumnealor în promovarea unor măsuri adecvate pentru planul-cadru al învăţământului gimnazial din România. Şi nu mă refer la nivelul pregătirii acestora în specialitate, ci la cunoaşterea realităţilor din şcoala de astăzi, cadrul natural şi social al acesteia şi mai cu seamă profilul moral şi profesional al viitorului absolvent de şcoală gimnazială.
Comentarii