> Victima nu ştie cu exactitate câţi bani i-au fost furaţi
Orice moment prielnic nu rămâne nespeculat de persoane care se ocupă cu furturile şi înşelăciunile. O demonstrează numeroasele cazuri semnalate până acum, de cele mai multe ori victimele având vârste înaintate, situaţie ce îi favorizează pe autori. O demonstrează şi situaţia în care a ajuns, la finele săptămânii trecute, o femeie de 80 de ani, din comuna Hănțești, pe când persoane necunoscute au lăsat-o fără banii strânşi în locuinţă. Cercetările efectuate de poliţişti au stabilit că victima a postat pe poarta imobilului în care locuieşte un anunţ cum că vinde cereale. Vineri, pe parcursul dimineţii, la uşa femeii s-au prezentat cinci persoane necunoscute, cu intenţia declarată de a cumpăra boabe de porumb. Negocierile au fost făcute şi, după încheierea tranzacţiei, scenariul a fost cel clasic în astfel de cazuri. O femeie din grupul de cumpărători a înmânat bătrânei o bancnotă de 200 de lei solicitându-i restul. Octogenara a intrat în locuinţă pentru a le aduce, iar odată revenită i-a fost distrasă atenţia, pentru ca persoane din acelaşi grup să-i sustragă, din portofelul lăsat la vedere într-o cameră a casei, suma de bani rămasă, pe care victima nu şi-o aminteşte cu exactitate. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt, cercetările fiind continuate de poliţişti în vederea identificării autorilor şi recuperarea prejudiciului.

























Comentarii