Dana Dominciuc se considera specială pentru că era singura dintre noi care îşi sărbătorea ziua de naştere o dată la patru ani. Zilele noastre de naştere au fost dintotdeauna sărbătorite în redacţie, mai cu fală sau cu mai puţină, după cum îl duceau buzunarele sau îşi dorea fiecare.
Dana ar fi împlinit astăzi 60 de ani. Dacă n-ar fi plecat atât de intempestiv – căci cu greu am primit vestea morţii sale şi tot atât de greu am acceptat-o cu toţii –, astăzi era vânzoleală în redacţie. Feţe de masă, pahare, farfurii, tacâmuri şi apoi bunătăţile pe care ni le punea în faţă. Şi am fi fost datori să rostim cuvintele pe care le merita colega de fiecare zi, pe de o parte, dar şi preţioasa sărbătorită din patru în patru ani, sărbătoare nimerită în chiar ziua în care ar fi împlinit 60 de ani.
În pofida faptului că se implica în toate cele ale redacţiei, Dana Dominciuc îşi crease în jurul ei o aură de discreţie. Participa, dar întrevedeai o măsură, peste înălţimea căreia nu erai încurajat să treci. În preajma ei, efuziunile, fie ele feminine şi cu atât mai mult cele masculine, se temperau ca prin farmec. Ceva din viaţa ei o făcuse circumspectă faţă de ceilalţi şi intra în panică ori de câte ori încăpăţânarea interlocutorului de a o convinge că el are dreptate devenea agresivă. În acele momente era mai bine să nu i te afli în preajmă. Elegantă în toate, găsea, totuşi, biciul cu care să-l plesnească pe nevrednic.
Această combinaţie între circumspecţie şi capacitate de reacţie au făcut-o capabilă să înţeleagă şi să se apropie de mulţi nenorociţi. Ajunsese „mama răniţilor” în redacţie, numărul celor ce o căutau pentru a-i ajuta (uneori, tacit, şi materialiceşte, deşi ziariştii nu au avut niciodată salarii bune) crescând mereu. Ajuta nu doar scriind, ci mai ales făcând „trafic de influenţă” pe lângă autorităţi, astfel încât problemele petenţilor nu neapărat să fie făcute publice, ci mai ales să fie cu adevărat rezolvate. Chiar dacă subiectul nu mai ajungea niciodată în coloanele ziarului, mulţumirea sa secretă era aceea că nenorocitul îşi vedea necazul înlăturat.
Dana Dominciuc era un ziarist care ajuta scriind. De multe ori însă a ajutat doar pentru că, ziaristă fiind, putea s-o facă, fără însă ca povestea celui care cerea ajutorul să mai vadă lumina tiparului.
În redacţie, fotografia ei se află şi astăzi deasupra biroului la care a lucrat.
Comentarii