Concurs de artă plastică şi literară

„Pe urmele Maestrului Ion Irimescu”

Luni, 22 februarie, în Sala „Pictor Aurel Băeşu” a Muzeului de Artă „Ion Irimescu” din Fălticeni, Şcoala Gimnazială „Ion Irimescu”, în parteneriat cu Primăria Fălticeni, Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava şi Muzeul de Artă „Ion Irimescu”, a organizat prima ediţie a concursului de artă plastică şi literară „Pe urmele Maestrului Ion Irimescu”.

La cele trei secţiuni, Artă plastică aplicată, Creaţie literară şi Cunoştinţe generale despre viaţa şi opera lui I. Irimescu, au participat elevi de gimnaziu de la instituţii de învăţământ din judeţ. Fondul de premiere a fost asigurat de Primăria Fălticeni împreună cu Şcoala Gimnazială „Ion Irimescu” Fălticeni. Diplomele şi adeverinţele de participare vor fi expediate pe adresa şcolilor participante până pe data de 18 martie a.c.

„Ideea acestui proiect a pornit de la nevoia aducerii în actualitate, atât pentru elevi, cât şi pentru profesori, a personalităţii unice a Maestrului Ion Irimescu. În societatea actuală, dominată de tehnologie şi informaţii, arta devine o reprezentare unică şi subiectivă a modului de interpretare a lumii, cu o implicare etică şi activă. Arta nu vorbeşte despre lucruri înalte şi măreţe, ci despre realitatea cea mai deosebită, cea mai intimă dintre noi. Exemplul cel mai elocvent îl avem astăzi în Maestrul Ion Irimescu. Acest proiect este o oportunitate pentru toţi actorii procesului instructiv-educativ, şi nu numai, în a conştientiza importanţa moştenirii cultural artistice pe care Maestrul Ion Irimescu a lăsat-o oraşului Fălticeni” a precizat prof. de arte plastice Oana Cepoi, unul dintre organizatorii concursului.

Câteva cuvinte despre ceea ce înseamnă Ion Irimescu în arta românească a spus Gabriela Iuliana Curtui, muzeograf la Muzeul de Artă Fălticeni.

La Secţiunea Artă plastică aplicată, tema de concurs a fost „Chipul şi opera Maestrului Ion Irimescu în imagini – sculptură şi grafică (Chipul Maestrului, Mama şi copilul, Muzica în imagini, Naştere şi Geneză etc.)”. Au fost înscrise 151 de lucrări realizate în tehnici diferite (cărbune, grafit, creioane colorate, guaşe), care au fost expuse la Muzeul „Ion Irimescu”. Expoziţia va putea fi văzută, în luna martie, şi în holul Inspectoratului Şcolar Suceava.

Clasele V-VI

Premiul I – Ştefan Niţă; premiul II – Mădălina Moroşanu; premiul III – Claudia Lazăr, toţi trei elevi la Şcoala Gimnazială „Al. I. Cuza” Fălticeni. Menţiune – Teona Drăguşanu, Şcoala Gimnazială „Ioan Ciurea”, Fălticeni; premiul pentru creativitate la clasele V-VI a fost acordat lui Adrian Ilişescu de la Şcoala Gimnazială „Ion Irimescu”.

Clasele VII-VIII

Premiul I – Robert Boicu; premiul II – Ioana Marian; ambele de la Şcoala Gimnazială „Al.I. Cuza”, premiul III – Daria Lăcătuşu, de la Şcoala Gimnazială „Ion Irimescu”. Premiul pentru creativitate la clasele VII-VIII a fost obţinut de Narcisa Feraru de la Şcoala Gimnazială „Ion Irimescu”.

La Secţiunea Creaţie literară, „Scrisoare către Maestrul Ion Irimescu”, au dat curs invitaţiei de a realiza o misivă dedicată sculptorului 11 elevi. Juriul secţiunii, format din prof. Nicolae Sturzu, prof. Angelica Duduman şi prof. Nelu Mihailă a decis ca primele trei premii să fie acordate elevilor de la Şcoala Gimnazială „Nicolae Stoleru” Baia: premiul I – Mădălina Necolae, premiul II – Ioana Livia Apopei, premiul III – Paula Sorina Mleşniţă. Menţiune – Sara Beşleagă, Şcoala Gimnazială „Ion Irimescu”.

Concursul de cunoştinţe generale, despre viaţa şi opera Maestrului, s-a desfăşurat în cadrul evenimentului organizat luni în Sala „Pictor Aurel Băeşu”. S-au confruntat patru echipaje ale şcolilor gimnaziale din Fălticeni şi cel al Şcolii Gimnaziale din satul Herla, comuna Slatina. Din juriul acestei secţiuni au făcut parte prof. Gabrel Baban, artistul plastic Ninel Şoldănescu, primarul Cătălin Coman, prof. Nelu Mihăilă. Premiul I a fost obţinut la egalitate de puncte de Şcoala Gimnazială „Ioan Ciurea” şi de Şcoala Gimnazială „Ion Irimescu” Fălticeni, premiul II a revenit Şcolii Gimnaziale „Al. I. Cuza”, premiul III a ajuns la Şcoala Gimnazială „Mihail Sadoveanu”, iar Şcoala Gimnazială Herla a obţinut menţiune.

Coordonatorii proiectului au fost: prof. Oana Cepoi, prof. Costică Parfenie (directorul Şcolii Gimnaziale „Ion Irimescu”), documentarist Teodora G. Moroşanu (Muzeul de Artă „Ion Irimescu”).

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI