În ciuda numeroaselor avertismente lansate de poliţiştii suceveni, locuinţele aflate în construcţie continuă să rămână neprotejate, atrăgând spărgători. Un recent exemplu îl oferă un imobil situat pe raza municipiului Suceava găsit de proprietar golit de bunuri din interior. Incidentul a fost adus la cunoştinţa oamenilor legii marţi, de un sucevean în vârstă de 34 de ani. Cercetările care au stabilit într-o primă fază că, profitând de lipsa unui sistem de pază şi alarmare şi de faptul că imobilul nu este locuit, în noaptea de luni spre marţi, prin forţarea unei ferestre, persoane rămase deocamdată necunoscute au decis să facă o vizită şi să plece cu toate lucrurile găsite şi mai uşor de transportat: electronice, scule electrice, alte bunuri. Poliţiştii continuă cercetările în vederea identificării autorilor şi recuperarea pe cât posibil a prejudiciului, recomandând încă o dată cetăţenilor să dispună toate măsurile preventive pentru a nu cădea victimă infracţiunilor de furt. „Asiguraţi-vă locuinţele cu sisteme de închidere eficiente şi nu depozitaţi în casele aflate în construcţie bunuri de valoare”.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii