Dragobetele sărută fetele

dragobete radauti1Este recunoscută şi renumită activitatea cadrelor didactice şi a elevilor de la Colegiul „Andronic Motrescu” din municipiul Rădăuţi. Sunt sigur că este unică iniţiativa membrilor catedrei de limba şi literatura română de la acest colegiu, sprijinită foarte mult şi de elevi, care, încă din anul 2000, au pus bazele proiectul educativ cu tema „Dragobetele sărută fetele”. Acest proiect, îndeplinit de-atunci an de an, se dovedeşte foarte eficient. Îi pot confirma eficienţa, valoarea şi succesul, deoarece am participat şi eu la câteva ediţii.

„Am iniţiat acest proiect pentru a demonstra elevilor, şi nu numai lor, că şi noi, românii, avem un zeu al iubirii” ne-a declarat prof. Paula-Tamara Ciobîcă, unul din iniţiatorii acestui proiect educativ, alături de colegele ei şi de tinerii din acest colegiu.

Pe parcursul activităţii din acest an, cadre didactice şi elevi au răspuns la întrebările: Cine este Dragobete? Când este sărbătorit? Ce tradiţii cunoaşteţi de Dragobete? Care este etimologia acestui cuvânt? Cum este reprezentat în credinţa noastră populară? Cum „pedepsea” Dragobete fetele mai îndrăzneţe? De ce unele fete chiar doreau să fie „pedepsite”?

S-a dovedit că tinerii sunt foarte bine informaţi din răspunsurile pe care le-au dat şi acum. Intervenţiile lor au fost curate, documentate, fără bâlbâieli.

Am admirat modul în care elevii au prezentat tradiţii cunoscute de Dragobete. Au arătat cum este reprezentat Dragobete în folclorul românesc din mai multe zone folclorice ale ţării. Dar n-am înţeles de ce vioara întâi în activitate au fost fetele… Băieţii au fost mai mult pe post de ascultători cuminţi, dar au aplaudat frenetic intervenţiile fetelor.

Activitatea s-a desfăşurat în împărăţia cărţilor din colegiu, biblioteca, la ea participând câteva zeci de tineri. Sala bibliotecii era frumos împodobită, de sărbătoare, pe mese fiind şi coroniţe făcute din flori roşii, galbene şi albastre, pe care fetele şi le-au pus pe cap în timpul activităţii.

Foarte interesantă a fost evoluţia surorilor Ioana şi Iuliana Luţa, îmbrăcate în frumoasele costume naţionale din Horodnic de Sus, de unde sunt ele. Au interpretat câteva cântece populare bucovinene închinate lui Gheorghe, Vasile, Ion şi Petrea. Frumos a fost şi când celelalte fete au început să cânte, dovadă că şi ele cunoşteau repertoriul colegelor.

Din rândul spectatorilor am apreciat intervenţiile documentate ale elevelor Elena Balmoş şi Georgiana Andronic, originare din comuna Arbore, o altă comună cu activitate folclorică foarte bogată.

Pe lângă dna Ciobîcă, o menţiune specială şi pentru doamnele Vio Coroamă şi Cristina Grijincu, ultima şi consilier educativ al colegiului, care s-au îngrijit de alcătuirea programului, ţinerea repetiţiilor şi desfăşurarea spectacolului, căci această activitatea a fost un adevărat spectacol. Am reţinut că până în ziua de Dragobete se vor organiza asemenea manifestări la toate clasele din acest colegiu.

Text şi foto:
 prof. GH. DOLINSKI

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI