Ultimul număr al revistei „Plăieşii”, editată de Asociaţia „Cultul Eroilor”, Filiala Suceava, a cules în paginile sale noi mărturii ale trecutului frământat şi brav al ţării, dar şi dovada că eroismul nu este un comportament demodat consumat cândva demult, pe câmpuri frământate de obuze şi stropite cu sânge, ci că există şi în prezent, se manifestă, se cultivă în militarii ţării şi în vreme de pace.
Articolele revistei îi lasă pe veterani, pe istorici, pe martorii direcţi ai vremurilor de odinioară să vorbească, pentru neuitare, despre ce a fost.
În acelaşi timp, curate, frumoase, luminoase, apar chipurile şi mărturisirile elevilor Colegiului Naţional Militar „Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc, care dau încredere în viitorul armatei române, în viitorul nostru ca naţiune.
Serioşi, prea devreme responsabili, inteligenţi, copiii aceştia gândesc deja ca nişte oameni mari şi aduc speranţă.
„Să preţuiţi din plin frumuseţile ce vi se oferă pe pământ. Aici este raiul, dar şi iadul”
Revista se deschide cu un material dedicat sbl. (p.m.) Ioan Grosar, poetul erou de la Păiseni, omagiat din nou cu emoţie, respect şi mulţumire, de comunitate, de autorităţi, de militari, de foşti camarazi, de Ziua Veteranilor, cea dedicată militarilor români căzuţi în teatrele de operaţiuni.
Alte mărturii ale trecutului ce nu trebuie uitat, dureroase şi astăzi, sunt cele ale lui Constantin Rusu, de 93 de ani, din satul Slobozia, comuna Fântânele, un supravieţuitor al unuia dintre lagărele din Karaganda, localitate de pe teritoriul Kazahstanului.
Suceveanul a supravieţuit eroic într-un loc în care, în perioada 1941-1945, au fost concentraţi peste 66.400 de prizonieri, iar mii dintre ei au murit de foame, de muncă istovitoare şi de mizerie, fiind îngropaţi de-a valma în gropi comune.
Avea doar 40 kg când a fost eliberat şi a supravieţuit ororilor pe care doar oamenii le pot provoca oamenilor, poate pentru ca să poată povesti adevărul celor care cred că lagărele de concentrare, fie nemţeşti, fie ruseşti, au fost doar basme.
„Să preţuiţi din plin frumuseţile ce vi se oferă pe pământ. Aici este raiul, dar şi iadul. Totul este care drum alegi spre acestea” a încheiat veteranul de la Fântânele povestea luptei lui pentru viaţă.
Apar în revistă şi amintirile unui alt veteran sucevean, Constantin Suman, de 92 de ani, din Vadu Moldovei, care la doar 21 de ani a luptat şi a supravieţuit încrâncenatelor lupte ale războiul antihitlerist, de la Câmpia Turzii, apoi de pe teritoriul Ungariei şi apoi pe cel al Cehoslovaciei.
Astăzi, bătrânul nu mai ştie cum să ia vremurile pe care le trăieşte. „Eu nu prea mai am timp să văd ce o să fie, dar acum nu e prea bine. Se bat acolo sus pentru ciolan, se bat mereu ca să ia locul unul altuia şi nu văd că au făcut ceva pentru popor. E greu… E greu, că ne iau şi speranţa. Dar să fim sănătoşi şi răbdători şi atenţi la oamenii pe care îi punem în frunte” spune, în articolul despre el, veteranul de 92 de ani.
„…Fă-ţi un ceai şi bea-l în cea mai drăguţă ceaşcă, aşază-te şi gândeşte-te la cele citite aici şi apoi discută puţin cu Olarul”
În recentul număr al revistei Plăieşii, prof. univ. dr. Mihai Iacobescu reaminteşte despre ce s-a întâmplat la Suceava în decembrie 1989, iar academicianul Florin Constantiniu, despre procesul de la Nürnberg, de după încheierea celui de al Doilea Război Mondial, acolo unde, spune domnia sa, „…criminalii nazişti au fost judecaţi de criminalii sovietici secondaţi de complicii lor anglo-americani”.
Col. rtg. Neculai Niga readuce în conştiinţa publică adevărul despre Proclamaţia Regelui Mihai pentru ţară din 23 august 1944, când monarhul României declara la radio încetarea ostilităţilor către puterile aliate şi continuarea luptei, alături de acestea, împotriva hitleriştilor.
Un amplu interviu cu preotul Nicolae Vrăjitoru învaţă cititorul despre ce înseamnă implicarea dedicată a unui om al bisericii în viaţa comunităţii şi despre cum poţi, sacrificându-te pe tine uneori, să faci bine în jurul tău.
Emoţionantă, dureroasă, scrisoarea deschisă a Luciei Soreanu Siugariu, apărută iniţial în „Cotidianul”, referitoare la nedreptatea prin care Legea 217/2015, l-a transformat pe soţul ei, Ion Siugariu, căzut pe câmpul de luptă în urmă cu 70 de ani, în „fascist” şi a făcut imposibile manifestările de comemorare ce se desfăşurau în fiecare an.
La sfârşit, am lăsat începutul… Pe coperta interioară a revistei apare „Pilda ceşcuţei de ceai” a părintelui Arsenie Boca – o lecţie pe cât de simplă pe atât de impresionantă pentru cei care simt că viaţa este prea grea.
„Dacă viaţa pare prea grea şi eşti lovit, bătut şi împins fără milă; când lumea îţi pare că se învârteşte necontrolat; când simţi că eşti într-o suferinţă îngrozitoare, când viaţa pare cumplită, fă-ţi un ceai şi bea-l în cea mai drăguţă ceaşcă, aşează-te şi gândeşte-te la cele citite aici şi apoi discută puţin cu Olarul” este o parte din morala duhovnicului Arsenie Boca.




























Comentarii