Secretarul general al PNL, la Suceava:

La alegerile locale se apreciază calităţile candidatului şi mai puţin opţiunile de la un moment dat

ilie-bolojanLa alegerile locale mai întâi contează calităţile candidatului şi mai puţin opţiunile de la un moment dat, iar cu cât o localitate este mai mare intră în joc şi componenta politică, a declarat, joi, la Suceava, secretarul general al PNL, Ilie Bolojan.

El a apreciat în conferinţa de presă susţinută la sediul PNL Suceava, în cadrul căreia l­-a anunţat oficial pe primarul Ion Lungu drept candidat al partidului pentru un nou mandat, că în ceea ce priveşte candidaţii liberali care la alegerile prezidenţiale au susţinut candidatul PSD, lucrurile trebuie privite diferit când vine vorba de alegerile locale.

„Sunt două situaţii diferite: o opţiune politică la un moment dat şi alegerile locale unde oamenii apreciază sau nu primarul” a spus Bolojan.

Întrebat dacă PNL are un limbaj dublu când susţine, pe de o parte, sancţionarea celor care au părăsit partidul folosindu-se de OUG 55/2014 şi care ar fi fost recompensaţi cu sume din fondul de rezervă aflat la dispoziţia primului ministru şi susţinerea unor candidaţi care se află în astfel de situaţii, Bolojan a spus că trebuie oferite cele mai bune soluţii pentru localităţi şi trebuie ca PNL să câştige aceste alegeri.

„Există un singur limbaj. Trebuie să oferim cele mai bune soluţii pentru comunităţile noastre şi trebuie să câştigăm aceste alegeri” a subliniat Bolojan.

Secretarul general al PNL a ţinut să sublinieze că, pentru el, ca liberal şi român, este important că în 2018 se sărbătoresc 100 de ani de la Marea Unire şi că ar vrea ca PNL să fie partidul care să ofere o ţară prosperă.

„Eu mi-aş dori ca atunci când sună goarna istoriei la 100 de ani, PNL, cu reprezentanţii săi în cât mai multe localităţi totuşi să ofere ţării noastre şi copiilor noştri o ţară prosperă. Eu cred în asta şi acesta e pariul nostru. Poate sună găunos, dar în 2018 trebuie să fim noi cei care vom ţine steagul României. Merită partidul acesta şi oamenii care au făcut România Mare” a spus Bolojan.

PNL are doi candidaţi de primar de municipii reşedinţă de judeţ care l-au susţinut pe Victor Ponta în alegerile prezidenţiale. Este vorba despre Daniel Ştefan Drăgulin, primar al municipiului Călăraşi, care a revenit în PNL din UNPR, şi Ion Lungu, primarul Sucevei, care a revenit în PNL.

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a revenit miercuri în PNL şi va candida pentru al patrulea mandat de primar după ce în septembrie 2014 el a demisionat din PDL şi a devenit independent, iar tot atunci a anunţat că-l susţine pe candidatul PSD la Preşedinţia României, Victor Ponta.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI