Vasile Alboi-Şandru – născut în 14 octombrie 1880, în familia gospodarilor Simion şi Irina Alboiu din Cîmpulung Moldovenesc, Capu Satului, unde copilul învaţă în şcoala primară, după care îşi ajută părinţii în trebile gospodăriei pînă la vîrsta cătăniei, cînd pleacă în oştirea „drăguţului de împărat de la Viana”, iar după lăsarea la vatră, cam pe la treizeci de ani, se însoară cu Elisaveta Gavrilescu, tînără şi robace, cu care va avea cinci odrasle: Zenovia, cu studii de limbă franceză, căsătorită Bradel; Irina, devenită învăţătoare şi profesînd la şcoala primară din Capul Satului, căsătorită Talpă; Mihai, cu studii politehnice la Timişoara, inginer mecanic la Întreprinderea „Tractorul” din Braşov; Alexandru, născut în 4 august 1914, în Câmpulung Moldovenesc, cu şcoala primară şi liceul „Dragoş Vodă” din acelaşi oraş, studii politehnice la Timişoara (1932-1937), absolvent al Şcolii Superioare de Chimie şi Metalurgie din Grenoble, Franţa, bursier (1939-1940) al statului francez, director al unei fabrici din Cernăuţi şi, după al Doilea Război Mondial, al alteia din Bucureşti, părăsind România în februarie 1948, traversînd Europa şi stabilindu-se în Caracas, Venezuela, iar mai apoi la Miami, SUA, de unde se va întoarce în Bucovina abia după evenimentele din decembrie 1989. Cel mai mic dintre băieţii lui Vasile Alboi-Şandru, pe nume Simion, a perpetuat munca în gospodăria părinţilor, în ciuda condiţiilor precare instaurate de regimul comunist, care confiscă parte din proprietăţi, din Capu Satului, de pe muntele Radu şi de la Lucina.
Munteanul Vasile Alboi-Şandru a fost ales în adunarea cîmpulungenilor, duminică, 3 noiembrie 1918, nu chiar din întîmplare, ci pentru vrednicia sa de om harnic şi cinstit, în delegaţia condusă de sublocotenentul Traian Roşu, care ajunge în ziua de 5 noiembrie 1918 în oraşul Fălticeni şi prezintă generalului Neculcea doleanţele cîmpulungenilor de a fi ocrotiţi de armata română împotriva soldaţilor austro-ungari ce se deplasau în pîlcuri dezorganizate spre Ardeal şi devastau în calea lor, pricinuind pagube locuitorilor din satele şi oraşele de pe valea Moldovei pînă la Vatra Dornei; remarcîndu-se prin vorbă aşezată şi straiele-i bucovinene de la munte, Vasile Alboi-Şandru va participa şi la Congresul General al Bucovinei din 28 noiembrie 1918, intrînd şi în delegaţia pornită de la Cernăuţi la Iaşi spre a înmîna regelui Actul Unirii Bucovinei cu Regatul Român, iar a doua zi, 1 decembrie 1918, ajunge la Palatul Regal din Bucureşti, unde Regele şi Regina oferă delegaţiei, guvernului român, persoanelor oficiale un banchet, cînd se vor spune cuvinte memorabile, între care şi cele rostite de Vasile Alboi-Şandru: „Nu era cu putinţă România Mare fără Mica Bucovina”.
Ulterior, Vasile Alboi-Şandru face parte dintr-o comisie interimară, la 18 februarie 1922, ales primar al oraşului Cîmpulung, între 1922-1924, cînd contribuie şi la împroprietărirea echitabilă a cîmpulungenilor prin reforma agrară din 1924. Figură emblematică a vechilor răzeşi din „republica ţărănească a Câmpulungului”, despre care scrie şi Dimitrie Cantemir în Descriptio Moldaviae (1716), îmbrăcat totdeauna în straiul strămoşilor – cămaşă albă ţesută în casă, bondiţă din piele de oaie, cu prim negru ţest de harnica nevastă, cu iţari sau berneveci în picioare, cu suman negru între umeri şi căciulă de miel pe cap, sprincene arcuite şi ochi inteligenţi, chip frumos străjuit de o mustaţă bogată – …A murit în ziua de 23 noiembrie 1959, în casa pe care şi-a ridicat-o cu mîinile lui, şi a fost înmormîntat în Cimitirul Bisericii cu hramul Naşterea Maicii Domnului din Cîmpulung Moldovenesc (Vasile Sfarghiu, Otilia Sfarghiu, Câmpulungul Moldovenesc – Vornici şi primari de-a lungul timpului, Editura AXA, Botoşani, 2009, p. 88-96).
Nu ne rămâne decât regretul că prof. Ioan Bileţchi n-a reuşit să definitiveze lucrarea Din istoricul Câmpulungului Moldovenesc, rămasă în manuscris (1962), în mai multe caiete, şi dactilografiată de un fost elev, Gheorghe Ungureanu, în patru exemplare, într-un volum de 392 pagini. Regretul, întrucât paginile în care autorul evocă întâmplările când s-a săvârşit unirea ocolului Câmpulung cu Regatul Român probează un talent literar care nu se întrevedea în diferite articole cu care profesorul câmpulungean colabora în acei ani la „Glasul Bucovinei”.
Ioan Bileţchi-Albescu aminteşte în Din istoricul Câmpulungului Moldovenesc şi „Familia Alboiu – din care descinde Vasile Alboi-Şandru, – precizînd: Nu e prea veche, reprezentanţi de ai ei nu apar în acte de proprietate. Ele pot însă să existe, dar nu au fost nicăiri publicate. Abia numărătoare austriacă din 1786 ne-o scoate la iveală prin trei birnici proprietari de case: Ion, cu slujba de panţir, Simion şi Vasile. / În 1790, Simion avea pe lângă casă şase vite mari, iar Vasile numai patru. Şi unul şi altul plătea în acest an un bir de 5 lei. Se presupune deci că nu erau sărmani. Nu erau nici fraţi, nici în raport de tată şi fiu. Un rol politic sau social, familia nu a jucat. Numele de botez vechi revin până în zilele noastre, când întâlnim pe un Dumitru şi Ion al lui Simion în 1911, pe un Nicolai a lui Simion în 1908, pe Nicolai şi Vasile a lui Ion în 1928, pe Ion a lui Nistor în 1926, pe Simion a lui Constantin în 1907. Nicolai a lui Simion a fost membru în consiliul comunal din 1909. Astăzi sunt vreo 17 familii cu acest nume” (ms. dactilo. cit., p. 26-27).
În anii de după Unire, Vasile Alboi-Şandru face parte dintr-o comisie interimară, la 18 februarie 1922, este ales apoi primar al oraşului Câmpulung, între 1922-1924, când contribuie şi la adunarea din 1923 pentru împroprietărirea muntenilor prin reforma agrară din 1924.
Cum văzuse la Cernăuţi, Iaşi ori la Bucureşti că poporul ştie cum să-şi rostească năzuinţele şi dreptatea, Vasile Alboi-Şandru organizează o adunare poporală în Câmpulung, „ţinută în ziua de 15 ianuarie curent, la care au luat cuvântul d-nii: Deputat Iorgu G. Toma, prof. Dr. Catalin, primarii V. Alboi-Şandru din Câmpulung, Petru Forfotă din Dorna, Nistor Andronicescu din Fundu Moldovei, apoi Dr. G. Aliverescu ş. a.”, în urmă căror discuţii s-a votat şi trimis „Dlor Ion I. C. Brătianu, preşedintele Consiliului, Al. Constantinescu, Ministrul Agriculturii şi Domeniilor, şi Dr. I. Nistor, preşedinte al Partidului Democrat al Unirii”, următoarea MOŢIUNE:
„Locuitorii din Judeţul Câmpulung şi Dorna, adunaţi astăzi, la 15 ianuarie 1923, în adunare poporală în Câmpulung, neputând lua parte în mod legal cu populaţia de la ţară la beneficiile reformei agrare, cerem cu insistenţă ca recompensă pentru reforma agrară făcută la şes, să fim preferaţi la exploatarea pădurilor din fondul bisericesc înaintea tuturor comercianţilor, dându-ni-se din mână liberă lemnul ce se va vinde din pădurile fondului bisericesc, care este moştenirea noastră de la strămoşi.
Totodată cerem reprezentanţilor noştri, în frunte cu şeful Partidului Democrat al Unirii, d. Ministru Nistor, şi în special senatorului nostru, d. Dr. Carabiovschi, ca personal să intervie pe toate căile legale pentru obţinerea acestor drepturi” („Glasul Bucovinei”, Cernăuţi, 17 ianuarie 1923, p. 3) – semnată de „Preşedinte: Vasile Alboi-Şandru”.
Cum s-a urmat această solicitare şi ce drepturi au primit câmpulungenii de la autorităţile României Mari nu prea avem mărturii scrise.
Ion Dominte, corespondentul ziarului „Bucovina” din Cernăuţi, are prilejul, în vara anului 1942, să discute cu fruntaşul gospodar Vasile Alboi-Şandru din Câmpulungul Moldovenesc şi îi va informa pe cititori:
„Membru al Constituantei Unirii în anul 1918, fost primar al oraşului Câmpulung, mare proprietar, având o gospodărie modernă din toate punctele de vedere şi o stână cu peste 200 de oi ţurcane, corcite anume cu rasa Caracul, pentru obţinerea unei rase superioare de oi, adaptabilă climei muntoase, proprietar al unei mori sistematice la Câmpulung şi al unei fabrici de cherestea la Valea Putnei, este un om cu experienţă încă de multă vreme pe terenul economic şi ai ce învăţa de la el, oricâte diplome ai avea în buzunar.
Dar d-l Vasile Alboi Şandru mai este şi fruntaşul acelei delegaţii de patru ţărani din cele patru provincii româneşti, Bucovina, Basarabia, Transilvania şi Vechiul Regat, pentru a depune câte o mână de pământ la mormântul lui Louis Barthou, fostul ministru de externe al Franţei, ucis la Marseille odată cu regele Alexandru a Serbiei.
Vizita d-sale la Paris, care l-a reţinut acolo mai multe săptămâni, este pentru acest fruntaş ţăran o nouă şcoală a lumii, căci acolo li s-au explicat continuu, pe teren, toate monumentele de artă, toate întreprinderile mari industriale, comerciale, financiare, publice şi particulare, de tot felul, apoi realizările ce le poate înfăptui un mare centru ca Parisul, pe care germanii, ca inamici, din simţ de demnitate şi din consideraţie faţă de oraşul Luminii, au căutat să-l cruţe şi să-l apere, pe când englezii îl distrug ca vandalii inconştienţi de valoarea Romei antice.”
Unirea Bucovinei cu Regatul România este însă limitată – deşi momentul redobândirii Bucovinei şi Basarabiei în vara anului 1941 ar fi fost un bun prilej de aducere aminte – la Constituanta din 28 octombrie 1918, iar faptele mai semnificative – moţiunea locuitorilor din Câmpulung, delegaţia către armata română din Fălticeni, Congresul General al Bucovinei din 27 noiembrie 1918, delegaţia ce se înfăţişează guvernului de la Iaşi, cu moţiunea Congresului General al Bucovinei, sau călătoria la Bucureşti şi dineul oficial oferit de Regele Ferdinand – au scăpat atenţiei reporterului şi lipsindu-i pe cititorii din anul 1942 de pilda vigurosului patriotism din partea unui om simplu.
Însuşi Vasile Alboi-Şandru povestea cu zgîrcenie, după douăzeci de ani de la evenimente, cele petrecute în Cernăuţi, unde a fost un factor activ, reprezentînd muntenii din Cîmpulung, dar nu pomeneşte decît despre Congresul General al Bucovinei din 28 noiembrie 1918:
„[…] Dară cu toate acestea, Consiliul Naţional Român în frunte cu regretatul Iancu cav. de Flondor au pregătit Unirea Bucovinei şi au chemat pe toţi Românii de bine pe ziua de 28 Noiembrie la o mare adunare în Sala Sinodală. […]
După terminarea acestei adunări îmi amintesc de plecarea delegaţiei la Iaşi pentru a preda actul Unirei Majestăţei Sale Regelui Ferdinand I şi cu câtă bucurie ne-a primit Majestatea Sa stând cu fiecare din noi de vorbă, iar de bucuria ce I s-au făcut aducându-se la cunoştinţă modul cum s-a hotărît, întreaga delegaţie a fost invitată la Bucureşti pentru a lua parte la întrarea triumfală a M. M. Lor în Capitală.” (Vasile Alboi Şandru, Amintiri din ziua Unirii, în culegerea lui Ion I. Nistor, Amintiri răzleţe din timpul Unirii, Cernăuţi, 1928)
În Arhivele Naţionale din Bucureşti – Fond Iancu Flondor, nr. 945, dosar 32, file 418-418v-419, text scris cu cerneală neagră, pe coală de hîrtie A4 (27×19 cm) îndoită –, se păstrează o scrisoare către Iancu Flondor, preşedintele Consiliului Naţional Român din Bucovina, şi textul, ce aşteaptă să fie cunoscut de aproape un veac, are prospeţimea şi naturaleţea vorbei româneşti rostite de omul simplu:
„Prea stimate Domnule preşedinte!
După cât am înţeles acum, în timpul din urmă, ar fi de ocupat postul de jerent la comuna oraşului Câmpulung, cu o altă persoană, care să ţie în mâni frânele comunei până la alegerile viitoare.
De aceasta m-aş îndrepta cu rugămintea cătră D-voastră, că dacă este aceasta adevărat, să nu ni să mai trimită un om care este străin de comuna noastră şi nu ne cunoaşte, ca de pildă cum au făcut totdeauna fostul guvern austriac.
Ci v-aşi pofti să ne denumiţi pe unul de ai noştri, din Câmpulung, care cunoaşte pe fiecare şi l-aşi pune în propunere pe Dl Ion Anghel, care îl cunosc de un bărbat vrednic şi cu dreptate şi cea mai bună dovadă o avem despre D-lui, căci în timpul de 13 luni cât au fost D-lui ca jerent al comunei oraşului Câmpulung, pe vremea ocupaţiei ruseşti, au fost stâlpul cel mai puternic al întregului popor de la munte şi nu numai din Câmpulung ci şi din împrejurime, care poporul nu-i vrednic să-i mulţumească pentru truda D-sale.
D-lui şi-au făcut datoria cu mult mai mult decât s-au cerut. Şi dacă D-lui, în timpul când eram ocupaţi de duşmani au avut atâta energie, când oficerii ruşi îl ameninţau că-l trimite în Siberia şi cu câte altele, D-lui nu s-au lăsat înduplecat de ameninţările lor, ci au purces pe calea dreptăţii totdeauna alergând în toate locurile unde era nevoie ca să-l apere pe bietul nostru ţăran.
D-lui au fost cel mai bun scut al averei ţărăneşti pe timpul ocupaţiei, cred că acum ar fi cu mult mai mult fiind că astăzi nu-l mai ameninţă nimene, ba chiar ni-ar face mari service comunei noastre.
Cu mult respect,
Vasile Alboi Şandru
Câmpulung”
Text ales şi comentat de Ion Filipciuc
Comentarii