La aniversară
Vineri, 22 ianuarie a.c., elevii şi profesorii Colegiului Naţional „Ştefan cel Mare” din Suceava au sărbătorit cea de-a CLV-a aniversare a educaţiei de excelenţă promovată de redutabila ALMA MATER.
Am cercetat zilele trecute, cu interes şi mărturisită încântare, splendidul Anuar al Colegiului Naţional „Ştefan cel Mare”, doldora de informaţii, bucurând orice ochi estet, tras acum într-o ediţie aniversară. El acoperă „o istorie tumultuoasă”, întinsă de-a lungul a 155 de ani, cum scria o fostă absolventă, de la greutăţile începutului, angajând – în ştafeta generaţiilor – slujitori devotaţi, învingând numeroase oprelişti, până la izbânzile recunoscute ale prezentului. Confirmând, astfel, o profeţie eminesciană, marele poet lăudând, în 1877, liceul sucevean, menit să devină „un foarte bun, dacă nu cel mai bun institut secundar românesc”. Scos la Editura Colegiului, Anuarul, publicat la finele anului şcolar 2014-2015, cinsteşte meritele dascălilor de altădată, rodind în merituoasele serii de „ştefanişti”, stăruind, firesc, asupra succeselor de azi. Fortificând, astfel, un brand la care ne raportăm, invocând, în felurite împrejurări, cu mândria apartenenţei, Liceul Nostru. Devenit, se ştie, în 1999, Colegiu, un orgolios blazon, ctitorit pe solul ferm al reuşitelor, aşezând statornic, în timp, temelii trainice. Cu dascăli severi, învăţaţi, modelând răbduriu pe cei însetaţi de cunoaştere, cu elevi năzdrăvani, cu „creiere aprinse” (cum se glumea în urbe), dovedind că într-o societate încă neaşezată, nevertebrată, fără cultul tradiţiei, prinsă în turbionul anilor postdecembrişti, Colegiul sucevean poate fi o pildă. Educaţia, ca proces, „stă în spinarea şcoalei”, ne reamintea bătrânul Caragiale. Dar şcoala nu trebuie lăsată singură. Or, învolburatul front educaţional, cu bufeuri reformiste, într-o Românie europenizată aproximativ şi într-o lume fluidă, interconectată, devenită angrenaj planetar îşi asumă sarcini de maximă responsabilitate în pregătirea performantă a viitorului. Managementul educaţional presupune, prin cerinţe şi exigenţe, un comportament adaptativ, înţelegând că investiţia în capitalul uman rămâne decisivă.
Pomenitul Anuar, ivit prin truda redacţională a trei distinse profesoare (Doamnele Iulia Murariu, Carmen Bocăneţ şi Corina Dominte), cu girul Colegiului editorial, cinsteşte pe cei de altădată, fixând „repere de identitate” şi insistă asupra performanţelor ştefaniştilor de azi, a olimpicilor Colegiului, luându-şi, la absolvire, zborul spre alte zări, precum se întâmplă, inevitabil, cu fiecare promoţie. Fără a se rupe, însă, de rădăcini şi fără a uita prinosul de recunoştinţă faţă de cei care au ocrotit, cu dragoste tăinuită, creşterea lor.
Povara amintirilor ne copleşeşte în astfel de clipe sărbătoreşti, de mare încărcătură sufletească, sub năvala emoţiilor necenzurate. Şi în pofida dificultăţilor unei societăţi în criză, de la subfinanţarea cronicizată la înfloritoarea subcultură, încurajată – pe calapodul divertismentului – de societatea mediatică, suntem convinşi că gloria acestui Colegiu va dăinui sporitoare. În fond, spunea marele sociolog Dimitrie Gusti, cum sunt oamenii, aşa sunt şi instituţiile! Or, la cârma acestei prestigioase instituţii au fost, sunt şi vor fi oameni destoinici şi devotaţi! Veghind necurmat ca „ethosul ştefanist”, cum admirabil spunea profesorul Dan Popescu, directorul Colegiului, să rămână liantul unei mari familii, pregătind, cu încredere şi justificată mândrie, viitoarele izbânzi. Noi, ştefaniştii, risipiţi pe cărările vieţii, redevenim solidari şi, imaginar, trăim împreună, la temperatura acestor irepetabile clipe, reverberând nostalgic, bucuria de a fi părtaşi la întâmplarea de azi!
VIVAT, CRESCAT, FLOREAT!
Un „ştefanist” de altădată
pt. conformitate
ADRIAN DINU RACHIERU
Comentarii