Dosar penal pentru „furt de arbori” pentru un bărbat din Poieni Solca

Postului de poliţie Poieni Solca a fost sesizat, vineri dimineaţă, la ora 9, de un pădurar din cadrul Ocolului Silvic Solca, despre faptul că, pe 9 ianuarie 2016, un bărbat de 27 de ani, din localitate, a tăiat fără drept şi a sustras doi arbori de esenţă răşinoase din pădurea Obştii Poieni Solca, pe care o gestionează.

Poliţiştii au găsit în locul menţionat două cioate nemarcate, şi, mai târziu, un arbore din cei furaţi, la instalaţia de debitat material lemnos ce aparţine unui bărbat din oraşul Solca.

„Din primele cercetări, poliţiştii au stabilit faptul că materialul lemnos, evaluat la suma de 280 lei, a fost sustras de pe o parcelă aparţinând unui bătrân de 82 de ani, din comuna Poieni Solca.

 În cauză s-a întocmit dosar penal faţă de bărbatul de 27 de ani sub aspectul comiterii infracţiunii de “tăiere fără drept de arbori din fondul forestier naţional” şi „furt de arbori din fondul forestier naţional”, ce va fi soluţionat procedural, a transmis subcomisar Ionuţ Epureanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI