Din decembrie şi până acum

Peste 60.000 de suceveni s-au exprimat pentru căsătoria liber consimţită dintre un bărbat şi o femeie

Peste 60 de mii de suceveni, din întreg judeţul, au semnat pentru modificarea articolului din Constituţie referitor la familie, exprimându-se pentru căsătoria liber consimţită dintre un bărbat şi o femeie – au informat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, reprezentanţii Asociaţiei Părinţi pentru Ora de Religie (APOR), care sprijină iniţiativa luată la nivel naţional.

Preşedintele APOR, filiala Suceava, dr. Valeriu Gavrilovici, a reamintit că un grup de iniţiativă de la Bucureşti – „Coaliţia pentru Familie” –, a iniţiat un proiect de lege pentru revizuirea articolului 48, alineat 1 din Constituţie, care spune că „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”. În proiectul de lege, textul articolului respectiv este înlocuit cu „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”.

Dr. Valeriu Gavrilovici a explicat că proiectul a apărut în noiembrie 2015, în Monitorul Oficial, iar, timp de 6 luni, de atunci, se desfăşoară o campanie de strângere a 500.000 de semnături, în toată ţara, pentru ca proiectul să fie aprobat. În judeţul nostru, din decembrie, de când a început campania, s-au strâns peste 60.000 semnături, circa 10.000 fiind numai din municipiul Suceava.

Dr. Gavrilovici a declarat că demersul de strângere de semnături nu este uniconfesional, iniţiativa bucurându-se de sprijinul unor preoţi din parohii ortodoxe şi pastori din alte culte.

„Asistăm la un context global în care familia naturală, tradiţională este pusă sub semnul întrebării; este fie agresată, fie scăzută ca valoare şi ca preţ în ochii comunităţii. De aceea, ţinând cont de tradiţie, de situaţia socială în comunitate, singura soluţie care poate salva acest trend negativ este consolidarea familiei naturale, tradiţionale, formate din bărbat şi femeie, cea care este în stare să nască şi să crească copii. Numai în felul acesta vom reuşi să ne păstrăm vigoarea ca popor, ca naţiune” a spus preşedintele APOR Suceava.

Vicepreşedintele APOR Suceava, dr. Mihaela Mihordea, a spus că, la nivel judeţean, sunt implicaţi peste 1.500 de voluntari care sprijină demersurile „Coaliţiei pentru Familie”, fiind amenajate puncte fixe pentru strângerea de semnături în întreg judeţul. De asemenea, vicepreşedintele APOR Corina Istrătoaie a spus că în locaşurile de cult aparţinând tuturor confesiunilor şi în toate oraşele importante din judeţ există puncte de strângere de semnături.

Reprezentantul Bisericii Penticostale, David Reguş, a precizat, la rândul său, că demersul este unul creştinesc: „Suntem o ţară creştină şi am vrea să rămânem astfel, deoarece numai în felul acesta vom beneficia de sprijin divin. Căsătoria unisex încalcă legea naturii”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI