Lucrările de extindere şi modernizare a Unităţii Primire Urgenţe (UPU) de la Spitalul Judeţean Suceava continuă în ritm susţinut şi se vor încheia la 15 martie – dacă nu vor apărea probleme neprevăzute –, cu excepţia unui mic spaţiu destinat unor birouri, care va fi definitivat mai târziu, a declarat, ieri, managerul Vasile Rîmbu. El a spus că se lucrează în continuare în două schimburi, astfel că tot ce înseamnă spaţiu destinat activităţii strict medicale va fi dat în funcţiune la data menţionată. Directorul SJU a adăugat că toate corpurile de iluminat de la UPU vor fi înlocuite cu unele economice, cu durată de folosinţă îndelungată.
Valoarea lucrărilor de construcţie la UPU se cifrează la 9,2 milioane lei, sumă la care se adaugă 4,1 milioane lei pentru dotări, dintre care 3,4 milioane reprezintă contribuţia spitalului, investiţia totală la UPU fiind de 13,7 milioane lei.
Reamintim că, după realizarea proiectului, UPU va funcţiona într-un spaţiu mult mai generos, va avea triaj pentru copii separat de cel pentru adulţi, spaţii de aşteptare pentru aparţinători, fluxuri separate pe categorii de urgenţe, sală pentru aparţinători dotată cu monitoare, birouri şi cabinete pentru personalul UPU. Totodată, UPU va avea o suprafaţă extinsă de la 890 mp la 1900 mp, la sud şi la nord.























Comentarii