Rugbi

CSM Suceava a reluat pregătirile pentru sezonul competiţional 2016

 

Componenţii echipei de rugbi seniori a Clubului Sportiv Municipal Suceava au revenit la antrenamente la baza Unirea la începutul acestei săptămâni. Faţă de anii trecuţi, echipa pregătită de antrenorul Constantin Vlad va avea un an mult mai încărcat şi asta din cauza modificării regulamentului de desfăşurare a campionatului, dar mai ales a Cupei României. Federaţia Română de Rugbi a stabilit revenirea la sistemul toamnă – primăvară în toate cele trei eşaloane de seniori, sub o formă ce nu a fost stabilită încă. Mai mult, pentru a umple golul lăsat până la finalul lunii august, federaţia a schimbat sistemul în Cupa României, unul cu meciuri tur-retur cu 10 echipe, cele şase din Superligă şi primele patru clasate din Divizia Naţională, între care se află şi CSM Suceava. Sucevenii trebuie să confirme participarea în această competiţie până pe 19 februarie, iar pe 12 martie ar putea să debuteze în Cupa României într-o grupă cu trei echipe din Superligă, CSM Ştiinţa Baia Mare, Steaua şi Dinamo Bucureşti, dar şi cu CS Năvodari şi Politehnica Iaşi, din Divizia Naţională.

În această săptămână, antrenorul Constantin Vlad va trebui să vadă cu cine porneşte la drum în noul sezon, jucătorii urmând să treacă şi de testele medicale, absolut necesare, mai ales într-un sport de contact, aşa cum este rugbiul.

„În acest început de an trebuie să facem o evaluare a lotului, astfel încât să vedem ce jucători au plecat, cine va veni şi cu ce sportivi ne vom completa lotul. Va urma un an mult mai greu, atât din punct de vedere financiar, cât şi al adversarilor pe care îi vom întâlni. Trebuie să vedem exact pe ce buget ne vom baza de la MTS şi Primăria Suceava, iar până pe 19 februarie să dăm un răspuns dacă ne înscriem în Cupa României, deoarece cheltuielile vor fi mult mai mari faţă de anul trecut. Ideal ar fi să participăm, deoarece altfel de ce ne-am mai pregătit? Într-un fel este bine că vom întâlni adversari puternici, precum Baia Mare, Steaua sau Dinamo, pentru că-n acest fel putem să creştem în valoare, iar interesul va fi mai mare din partea tuturor, dar pe de altă parte suntem amatori şi nu ne putem compara cu jucători profesionişti de valoare, ce fac doar rugbi şi sunt foarte pregătiţi”, a explicat antrenorul Constantin Vlad.

Tehnicianul sucevean a mai adăugat că riscul de accidentare este mult mai mare şi de aceea este absolut necesar un cantonament de cel puţin şapte zile, dar şi completarea lotului cu jucători experimentaţi, fapt ce s-ar putea întâmpla doar la revenirea unor sportivi plecaţi temporar peste hotare. Echipa suceveană nu are resursele necesare pentru a transfera jucători consacraţi de mulţi ani şi de aceea a preferat să promoveze juniori sau sportivi ce au terminat junioratul la cele trei cluburi din judeţul Suceava, de la Clubul Sportiv Şcolar Gura Humorului, Liceul cu Program Sportiv Suceava şi Clubul Sportiv Municipal Suceava.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI