Născut la data de 19 ianuarie 1941, în satul Petia, comuna Buneşti, Mihai Leonte este autorul unei creaţii literare pe care a realizat-o de-a lungul mai multor decenii.
Destinul lui Mihai Leonte împleteşte viaţa de familie, cea de miner în subteran şi cea de poet şi prozator, fiind crescut în cultul lui Sadoveanu, al lui Lovinescu şi Anton Holban, al lui Labiş şi al atâtor alţii, scriitori, artişti şi oameni de ştiinţă din zona Fălticeni.
Deşi nu pretinde că este un nume în literatura română, considerându-se doar un simplu mânuitor de condei, în scrierile sale, numeroase şi diverse, Mihai Leonte a căutat să surprindă aspectele din viaţa familiei, a locului unde s-a născut, a oraşului Moldova Nouă, care l-a adoptat, şi din minerit, fiindcă a lucrat în subteran peste 30 ani.
Rămas fără cel mai important sprijin moral, mama sa murind când avea 2 ani, perioada în care a urmat cele 4 clase elementare a fost cea mai grea, mai ales că tatăl vroia să rămână în sat, să cultive pământul. După clasa a IV-a, abia la un an şi după intervenţia învăţătorului Casandra Agape a urmat ciclul doi. În 1957 a ajuns la Zlatna, pentru a urma cursurile Şcolii Profesionale de Mineri.
„Am plecat din Bucovina încă din 1955, datorită unor lipsuri provocate de părinţii mei, care nu-mi asigurau strictul necesar pentru un trăi decent. Da, la Şcoala Profesională de Mineri din Zlatna am ajuns după un periplu prin Ploieşti şi Valea Călugărească. Iniţial voiam să ajung la unchiul meu din Turda, însă am întâlnit un grup de elevi ai şcolii profesionale din Zlatna, care m-au lămurit să merg cu ei şi, astfel, am ajuns elevul Şcolii Profesionale de Mineri din Zlatna, pe care am absolvit-o în anul 1961. După absolvirea acestei şcoli am profesat meseria de miner şi de maistru miner în subteran până am ieşit la pensie, în 1990. Cu certitudine că acesta mi-a fost destinul!” ne-a spus Mihai Leonte.
Epigramele, primul pas spre literatură
A citit mult încă din şcoala elementară, iar în timpul şcolii profesionale de mineri a fost remarcat de profesorul de limba română, prin epigramele pe care le scria pentru colegi. În cei 30 de ani petrecuţi în subteran şi-a fructificat talentul în manifestările organizate la cluburile minerilor, casa de cultură, reviste literare, ziare locale.
„Odată ajuns la şcoala profesională aveam mult mai mult timp liber şi am început să-l folosesc din plin. Profesorul nostru de limba română, Marin Iacob, a auzit că am diverse încercări literare şi m-a cooptat să realizez textele brigăzii artistice ale şcolii. Dumnealui îmi dădea tema pe care trebuia să scriu textul şi melodia care trebuia să însoţească acel text, iar eu scriam versurile. Pentru mine era un exerciţiu benefic. Până atunci le făceam colegilor diverse epigrame şi acrostihuri. Astfel că scrisul meu a început să fie axat pe anumite teme. După terminarea şcolii profesionale am avut o perioadă scurtă de stagnare. Ajungând însă la Baia de Arieş şi intrând la liceul seral, am început să frecventez Cenaclul Literar «Pavel Dan» din Turda, unde mergeam odată pe săptămână. De la acest cenaclu am debutat în 4 iunie 1963 în ziarul raional «Turda Nouă» cu poezia «Artist în minerit». Frecventarea cenaclului şi studiile liceale mi-au ordonat desigur linia creaţiei mele înspre bine” consideră Mihai Leonte.
Manuscrisele vechi au fost „şlefuite” pentru a fi tipărite
Scriitorul din Clisura Dunării spune că prima plachetă a văzut lumina tiparului la îndemnul unor prieteni. O parte din manuscrisele pentru apariţiile editoriale au fost scrise în perioada în care a lucrat în subteran sau în anii petrecuţi la şcoala profesională.
„Situaţia a fost de aşa natură încât până în 1999 nu am reuşit să-mi tipăresc creaţiile. Nu aş avea motive să regret ceva, fiindcă nu aveam pretenţia că aş avea veleităţi literare. Doar la îndemnul unor prieteni am scos la lumină, timid la început, creaţiile mele în versuri. Au urmat creaţii noi care m-au propulsat din ce în ce mai mult. Scrierile în proză au venit încet, încet, la îndemnul cititorilor de pe internet.
Am păstrat manuscrisele creaţiilor mele încă din anii când am lucrat în subteran, iar unele chiar din anii şcolii profesionale. Am câteva creaţii datate încă din anul 1958. În volumele mele tipărite am introdus şi creaţii mai vechi, însă multe nu mai corespund actualităţii de azi. Din creaţiile în versuri am tipărit multe, pe care le-am introdus în ciclul «Scrinul cu vechituri», după o mică «şlefuire»” ne-a mai spus Mihai Leonte.
Buneşti înseamnă acasă
Numele lui Mihai Leonte se regăseşte pe coperţile a peste 30 de apariţii editoriale – poezie, proză şi memorii –, autorul prezentându-şi volumele tipărite publicului larg, cu ocazia diverselor manifestări organizate în judeţul Suceava, când revine cu plăcere acasă, dar şi în judeţul Caraş Severin. Toate cărţile lui Mihai Leonte, dar şi cele ale altor autori care au vorbit despre el se găsesc şi la Biblioteca sătească „Mihai Leonte” şi în Muzeul satului Petia, inaugurate pe 19 septembrie 2014.
„Am rămas cu sufletul la satul meu natal Petia şi la comuna Buneşti, unde am învăţat carte. Asta se poate vedea în scrierile mele în care am descris acele frumuseţi de neegalat. Voi păstra în suflet locurile natale pe care le-am descris în creaţiile mele în versuri şi proză. Conducerea comunei Buneşti, judeţul Suceava, mi-a promovat numele. Astfel că încă din anul 2002 mi s-a acordat titlul «Cetăţean de onoare al comunei Buneşti». O stradă din satul Petia poartă numele de Mihai Leonte. Iar în septembrie 2014 s-a inaugurat în satul meu natal Biblioteca-Muzeu «Mihai Leonte». Revin cu plăcere pe aceste meleaguri sucevene, unde parcă revin în copilărie şi tinereţe. Cei care mă cunosc ştiu că nu am întrerupt niciodată legătura cu aceste locuri minunate” a precizat Mihai Leonte.
Un om împlinit
La vârsta de 75 ani, Mihai Leonte se consideră un om împlinit. Are doi copii, o fată, Amelia-Elena, cetăţean al SUA, care lucrează la Spitalul Municipal Hartford din Connecticut, şi un băiat, Marius Dan, mecanic miner în subteran. În ce priveşte scrisul, acesta a fost şi va rămâne un hobby. Al doilea hobby este fotografia, fiind iniţiatorul expoziţie fotografice „Bătrânii noştri”.
„Printre acţiunile întreprinse de CARP Moldova Nouă a fost şi aceea a organizării primei expoziţii fotografice «Bătrânii noştri» în anul 1998. Astfel am reuşit să aduc la Moldova Nouă peste 50 de piese fotografice de la diverse asociaţii fotografice din România. Aceste piese au fost donate şi au intrat în patrimoniul organizaţiei noastre. Toate fotografiile sunt reprezentative pentru bătrânii României. Doresc să precizez că în 1999, cu ocazia Anului Internaţional al Persoanelor Vârstnice, la propunerea mea, Poşta Română a emis un set de şapte cărţi poştale, eveniment consemnat de presa filatelică italiană” am aflat de la Mihai Leonte
„Activitatea politică are anumite laturi pe care eu nu le pot accepta”
În 1990, Mihai Leonte s-a implicat spre a asigura o viaţă mai bună bătrânilor. A crezut că prin politică acest lucru se va realiza, dar a avut o mare dezamăgire. La alegerile locale din 1992, a fost ales consilier independent al oraşului Moldova Nouă, apoi consilier judeţean independent pentru judeţul Caraş-Severin. Din 1996 nu mai face politică, fiind membru al Alianţei pentru Pace din România, filiala Caraş-Severin, colaborator al Asociaţiei Pro-Democraţia, Club Reşiţa, şi membru al Asociaţiei Amatorilor de Ştiinţă şi Cultură Bucureşti.
„După ieşirea la pensie în 1990, am reuşit, cu un grup de pensionari, să înfiinţăm Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Moldova Nouă, cu care am aderat în 1994 la Uniunea Generală a Pensionarilor din România. O uniune puternică pentru acele vremuri, din a cărei conducere am făcut parte până în anul 2012, când m-am retras. Fiind din 2002 suferind şi mergând în două bastoane, am solicitat încă din 2012 retragerea mea din funcţia de preşedinte, însă doar de la alegerile din 2013 mi-a fost acceptată demisia. Bătrânii României sunt din ce în ce mai neajutoraţi după 1990, căci multe din ce ar trebui să primească nu mai primesc.
După alegerile din 1996 am constatat că participarea mea în politică nu este compatibilă cu aceea de conducător al unui ONG şi am hotărât să nu mai activez politic sub nicio formă. Activitatea politică are anumite laturi pe care eu personal nu le pot accepta” ne-a spus Mihai Leonte.
Este destul de greu să supravieţuieşti din punct de vedere financiar ca scriitor
Mihai Leonte a publicat şi publică în continuare pe diverse site-uri literare de pe internet creaţiile mai vechi şi mai noi. Activitate sa literară se regăseşte şi în reviste culturale cum ar fi „Ecouri literare” Vaslui, „AGERO” din Stuttgart, „Observatorul” din Toronto, „Visul” din Orăştie, „Slova Creştină” din Cluj-Napoca, revistele „Omenia”, „Confluenţe româneşti”.
„După ce am început să-mi tipăresc vechile creaţii, am constatat că este util să caut banii necesari pentru ca ceea ce tipăresc să fie cu ISBN, înregistrat la Biblioteca Naţională, să primească acea cotă pentru ca scrierile mele să fie cunoscute mult mai bine. Astfel, primul meu volum cu ISBN a fost «Apogeul Metaforic», 2004. Pentru acest volum am primit sprijinul mai multor patroni din oraşul Moldova Nouă, dar şi sprijinul bănesc al Primăriei Moldova Nouă. Acum, când sunt la cele trei sferturi de veac, am tipărite peste 2500 pagini în volume proprii şi multe alte sute de pagini în antologii. Ca titluri personale am tipărite 14 volume. Lor li se adaugă diverse antologii pe care le-am iniţiat prin care am căutat să promovez debutanţii în literatură.
Chiar ajuns la vârsta de 75 ani, nu renunţ la scris şi la tipărit alte volume. Nu sunt un profesionist în domeniu şi doresc să rămân liber, pentru a-mi exprima fără constrângeri ideile. Am încă suficiente proiecte de viitor. Chiar pe 19 ianuarie 2016 va ieşi de sub tipar volumul aniversar «Miracolul Anilor», în care sunt cuprinse, pe lângă versuri şi proză proprie, o mulţime de comentarii ale cititorilor adunate de pe internet. Desigur că şi în acest an voi încerca să coordonez o antologie cu tineri creatori de poezie şi alţi autori” ne-a precizat Mihai Leonte.
Comentarii