Justin Bieber a fost dat afară din situl mayaş Tulum din Mexic fiindcă a încercat să intre într-o zonă interzisă publicului, au anunţat autorităţile, preluate de AFP. Cântăreţul canadian de 21 de ani vizita situl arheologic situat la malul mării, pe Riviera Maya din statul Quintana Roo (est), când a încercat să pătrundă „într-o zonă interzisă vizitatorilor”, în pofida panourilor de avertizare, a declarat pentru AFP un reprezentant al Institutului naţional de arheologie şi istorie din Mexic. Justin Bieber, care se află în prezent în vacanţă în regiune, a fost împiedicat să ajungă în zona interzisă de paznicii „care l-au invitat să părăsească” ruinele, a informat sursa citată. O altă situaţie care îl leagă pe Bieber de Mexic este cea din noiembrie 2013, când tânărul artist, care efectua un turneu mexican, a scris pe contul său de Twitter că s-a întâlnit cu preşedintele ţării, Enrique Pena Nieto, lucru dezminţit de preşedinţie. Justin Bieber a lansat în luna noiembrie a anului trecut albumul „Purpose”, primul după trei ani şi jumătate, aminteşte AFP.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!




























Comentarii