În ultima duminică a anului ce tocmai a trecut, 2015, atunci când natura încă ne amăgea cu venirea primăverii pentru că soarele strălucea destul de puternic pe cerul senin, la ora 18, am participat la Concertul de Crăciun susţinut de Corala Leon Băncilă condusă de dra prof. Angela Focşa, cu neobositu-i diapazon.
La ora aceea întunericul se aşternuse deplin, dar impunătoarea clădire a Muzeului de Artă I. Irimescu ne-a primit luminată feeric, asemeni unui pom de Crăciun, aşa că mai întâi ne-am oprit un moment pentru a-i admira frumuseţea desprinsă parcă dintr-un basm, apoi am păşit în holul mare cu scara monumentală la mijlocul căreia formaţia avea să îşi susţină concertul.
Am luat loc pe scaunele ce s-au dovedit a fi, până la urmă, insuficiente, pentru că mereu au sosit alţi şi alţi doritori de un astfel de spectacol; dar oamenii vin îşi găsesc un loc, chiar şi în picioare.
Concertul a început. Un colind, apoi altul şi altul… Le-am ascultat cu sufletul pătruns de mirajul acestor sărbători de iarnă pline de tradiţie şi smerenie şi am aplaudat cu bucuria inimilor.
Dar atunci când părea că s-a isprăvit concertul, iată că din grupul coral s-a desprins o tânără precum un lujer, blondă, cu breton şi cu o chitară în braţe, s-a apropiat de microfon şi cu un glas limpede precum argintul a interpretat acel colind trist care cuprinde versul: „Prea degeaba lacrimi, prea degeaba sânge… Leru-i ler!”. Mi-am simţit ochii umezi. Dar ca şi cum nu ar fi fost de ajuns, tânăra blondă, cu glas de argint, a continuat cu acel cântec – baladă – colind: „Galbenă gutuie, dulce amăruie…”. Acest cântec, atât de plin de nostalgie, îmi place atât de mult încât, fără să vreau, amintirile m-au cuprins întorcându-mă către anii aceia din copilărie când şi mama mea punea galbene gutui pe bufetul înalt, cu vitrina cu rama crenelată, dar şi „în fereastra dinspre drum”. Obiceiul acesta l-am moştenit şi eu şi îmi place să înşir gutui – dulci amărui – pe fereastra dinspre grădină.
M-am lăsat cuprinsă tot mai mult de emoţii, întorcându-mă în timp la lămpile din copilăria mea, dar şi a tuturor copiilor – galbene gutui, de lămpile la lumina cărora îmi pregăteam lecţiile pentru şcoală şi apoi citeam, şi citeam… Astfel, citind, am descoperit şi lămpile cu globuri colorate ce luminau chipurile celor dragi, descrise de maestrul neîntrecut al metaforei, scriitorul Ionel Teodoreanu în al său volum „Întoarcere în timp”. Şi tot citindu-l pe autorul Medelenilor, al lui Tudor Ceaur Alcaz şi al multor altor romane, printre care şi „Masa umbrelor”, i-am citit şi pe cei evocaţi în acest volum, G. Ibrăileanu, M. Sadoveanu, G. Topârceanu, clasicii literaturii noastre, dar şi mulţi alţii.
Dar să mă întorc la concertul nostru şi să îi felicit pe toţi membrii Coralei Leon Băncilă, să le mulţumesc pentru dăruirea şi plăcerea cu care realizează ceea ce ne oferă spre bucuria noastră, întrucât toţi sunt salariaţi, deci depun un efort în plus pentru acest lucru. Mi-am dorit să o pot îmbrăţişa şi să îi pot mulţumi celei care mi-a făcut sufletul să vibreze şi lacrimile să-mi alunece pe obraji.
Dar a mai urmat un moment, la fel de frumos, creat de fiul şi cei trei nepoţi, ca trei magi, ai d-nului prof. Gh. Dăscălescu, directorul muzeului.
Mereu ne întoarcem în timp, chiar şi la acest Concert de Crăciun, unde am fost invitaţi de către domnul director, ca de fiecare dată când se organizează activităţi culturale, lansări de carte, expoziţii, evocări ale personalităţilor locale şi altele, şi altele. De aceea se cuvine să îi mulţumim acestuia cu recunoştinţă pentru toate momentele frumoase realizate de-a lungul anilor şi să îi dorim numai sănătate pentru a ne mai oferi şi altele multe asemenea.
Pentru mine a fost ca şi cum acel concert s-ar fi petrecut sub lumina galbenă a gutuii „dulce-amăruie”. Şi mai cred că şi ceilalţi participanţi au avut simţăminte asemănătoare alor mele, pentru că am observat cum şi altora li s-a umezit privirea.
Galbenă gutuie, rămâi „lampă la fereastră toată iarna noastră…” (C.M. UDIŞTEANU, Fălticeni)
Comentarii