Motto: „Si j’écris quatre mots, j’en effacerai trois.”
(fr. „Dacă voi scrie patru cuvinte, voi tăia trei.”)
Din raţiuni superioare, care îi depăşesc pe muritorii de rând, preşedintele Iohannis a găsit cu cale să se adreseze naţiunii la un an de la instalarea în funcţie pe data de 16 decembrie 2015, folosindu-se de tribuna parlamentului adunat să dezbată şi să aprobe bugetul pe 2016, deşi ar fi trebuit să se adreseze tuturor, prin televiziune, chiar pe data de 21 decembrie 2015, punând în relaţie instalarea domniei sale la Cotroceni cu solstiţiul de iarnă când, potrivit celor spuse de astronomi, de preoţi şi de călugări, se descătuşează lumina din braţele întunericului, prilej de bucurie pentru începutul unei noi renaşteri. Probabil mulţi dintre noi l-au ascultat cu respiraţia tăiată, ca japonezii Vocea Cocorului, bilanţul preşedintelui fiind un fel de mesaj al tronului, ca să nu-i simţim lipsa Margaretei Duda, moştenitoarea unei coroane pierdute, căutată cu înfrigurare prin cenuşa istoriei, fiind, ea şi Duda ei, pregătiţi să-şi asume funcţia de rege.
Când s-a apucat domnul Iohannis să spună cum a normalizat ţara şi cum a pus punct şi a luat-o de la capăt, ăştia, parlamentarii, erau sub emanaţia puternică a acordării pensiilor cu adevărat nesimţite, bucuria citindu-li-se pe feţe, după ce-au scăpat de o scărmăneală din partea oierilor, supăraţi că li s-a redus drastic numărul câinilor de la stâne, aşa că nu erau atenţi la ce-a spus preşedintele. Dacă preşedintele ar fi venit la tribună, ţeapăn cum îl ştim, şi ar fi spus doar „Compatrioţi, cea mai mare realizare a mea, în acest an de zile, este că mi-am ţinut gura”, tot ar fi trebuit să-l aplaudăm şi să mulţumim Facebook-ului că ni l-a dat. Gândiţi-vă ce pedeapsă, pe capul nostru, ar fi fost să fi avut un al doilea lătrău naţional şi să fi defilat cu un harem de funcţii peste tot locul?! Aşa că, dacă nu-l suportaţi pe Dan Mihalache, să aveţi în vedere că în locul lui era o Elenă, o Alină, o Crinuţă, o drogherie şi un salon de modă.
Cu siguranţă v-aţi ferit, la fel ca mine, să intraţi în logica prezidenţială, potrivit căreia tot ce i s-a întâmplat pozitiv în ultimele două luni i se trage de la morţii din clubul Colectiv: „A trebuit să moară oameni ca să-şi dea Ponta demisia”. Păi, dacă-i aşa, atunci şi eu pot să vă spun că a trebuit să moară peste 60 de tineri, ca să aibă „guvernul meu” de tehnocraţi şi să se reformeze „partidul meu” în vederea câştigării alegerilor şi preluarea puterii. Nu pun în discuţie cum au plecat Ponta şi PSD de la putere; este suficient că v-a lăsat cu bani şi cu bugetul făcut. Am speranţa că premierul Cioloş va şti să desfacă baierele pungii UE şi să aducă în ţară stive de bani, să ia fiecare din acea absorbţie a fondurilor de peste 100%. Încolo, pot spune că un guvern tehnocrat n-a găsit cu cale să pună înaintea tuturor dezvoltarea economică, să n-o absolutizeze, dar nici s-o neglijeze. Dezvoltarea economică e ca dragostea, dacă n-o ai, nimic nu ai! Cred că sunt îndreptăţit să cer, atât preşedintelui Iohannis, cât şi guvernului Cioloş, ca împreună să ia iniţiativa abrogării legii scelerate, din 2004, prin care pământul ţării este vândut străinilor. Până acum au fost vândute 4,5 milioane ha de teren arabil, aşa se spune, ceea ce ar trebui să ne pună pe gânduri, pentru că acel pământ vândut este cât o ţară şi nu produce pentru români.
Ca să aşezăm lucrurile în matca lor firească, trebuie să spunem, pentru cei care vor să audă, că „partidul meu” n-a fost pedepsit nefiind adus la guvernare, a fost pus de Iohannis să treacă prin purgatoriu, să se purifice de elementele dăunătoare. Reformarea PNL, prin scuturarea de zgura pedelistă, este tocmai pe linia acestei purificări, în vederea câştigării alegerilor din 2016. Cred că era pe 8 decembrie 2015 când Alina Gorghiu a zis că „partidul face un pas înainte”, după ce i-a convins pe Petrache, Flutur, Boagiu (trimisă că caute contractul cu Bechtel pe care în zadar l-a tot căutat Şova) şi pe omul cu broscoii, Ion Oltean adică, să facă mai mulţi paşi înapoi. Ce-a spus domnul Flutur după aceea, că el a cerut să fie trimis să se ocupe de centura Sucevei, intră în firea lucrurilor şi nu trebuie să ne impresioneze. Însă Vasile Blaga a avut o sarcină de-a dreptul ingrată: cum să spui tu în obrazul naţiei că premierul desemnat, Cătălin Predoiu, este pus şef la organizaţia PNL Bucureşti, sigur, să-l sprijine pe Buşoi la primăria capitalei; altfel, la alegeri, spune Blaga, şi citez dintr-un clasic în viaţă, „cu el vom defila la alegeri”, adică cu Predoiu, uitând să spună că asta se va întâmpla în cazul în care rămâne situaţia care este, iar Cioloş refuză să intre, cu tot guvernul, în PNL. Numai Predoiu, săracul, este în situaţia unui fost, din regimul comunist, pus la defilări să ducă cele mai grele materiale de propagandă. Mai cunosc eu unul căruia i s-a zis: „Fii zelos, asta nu-i ultima cameră”.
Comentarii