Crucile de gheaţă ale pompierilor voluntari din Bosanci, înălţate şi anul acesta

Biserica „Sf. Gheorghe” şi Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Bosanci, Biserica „Sf. Cuvioasă Parascheva” din satul Cumpărătura, dar şi alte biserici din judeţul Suceava au şi anul acesta, de Bobotează, cruci de gheaţă confecţionate de pompierii voluntari din Bosanci.

Tradiţia confecţionării şi ridicării crucilor de gheaţă la Bosanci, o sarcină sfântă şi deloc uşoară, a fost păstrată, neîntreruptă în niciun an măcar, de peste 120 de ani.

După un incendiu petrecut în anul 1893, care a distrus aproape jumătate din casele satului, pompierii voluntari din Bosanci (unde există, din 1867, una dintre cele mai vechi echipe din judeţ) au făcut un jurământ preoţilor, acela că în fiecare an, de Bobotează, să taie gheaţă din iazurile din zonă şi să construiască din ea o cruce care să le ferească întreaga comunitate de necazuri şi catastrofe şi, în acelaşi timp, să fie o mărturie a credinţei lor.

Cu o înverşunare demnă de acest crez, pompierii voluntari bosânceni taie, din 4-5 ianuarie, gheaţă din lacul Pârţac, atunci când lacul îngheaţă, sau de pe alte ape unde o găsesc, pentru crucile „jurate” de predecesorii lor. Le confecţionează şi le înalţă apoi în faţa bisericilor.

Astfel, pompierii voluntari şi crucile lor de gheaţă au ajuns în timp să facă parte din ritualul de Bobotează al comunei Bosanci. Ei şi-au câştigat dreptul ca în fiecare an, după Sfânta Liturghie din 6 ianuarie, să-l însoţească pe preot, alături de corul bisericii şi alţi localnici, la sfinţirea instituţiilor comunităţii.

Gerul din ultimele zile le-a făcut pompierilor din Bosanci munca mai uşoară

Pompierii voluntari din Bosanci au transmis obiceiul crucilor de gheaţă din generaţie în generaţie, cei bătrâni predând, iar cei tineri preluând cu mândrie obiceiul, dar şi măiestria de a le crea.

Când e ger, au gheaţa aproape, în iazurile din comună.

Au fost în decursul timpului însă şi ani călduroşi, în care au umblat după blocuri de gheaţă sute de kilometri până la râul Bistriţa, dar, cu tot sacrificiul distanţei, frigului şi greutăţii, au reuşit să-şi ţină legământul, neîntrerupt, din 1893 încoace.

Gerul din ultimele zile a „legat” anul acesta gheaţă pe lacul Pârţac, astfel că misiunea lor a fost mai uşoară.

Pompierii voluntari bosânceni au făcut din nou anul acesta de Bobotează cruci pentru bisericile din comuna lor, dar şi, la solicitare, pentru alte locaşuri din judeţul Suceava. Astfel, cu voia lui Dumnezeu şi îndârjirea lor, tradiţia s-a păstrat şi anul acesta.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: