Prima echipă suceveană care va intra în „focul” competiţiilor oficiale în 2016 este cea de volei masculin, CSM Suceava. Elevii profesorului Victor Pancu vor avea parte de o „trezire” serioasă în 16 ianuarie, când vor evolua pe terenul liderului Steaua Bucureşti.
La finele primei părţi a campionatului Seriei Est a Diviziei A2 de volei masculin, CSM Suceava se află pe locul al III-lea, loc pe care doreşte să-l păstreze până la finele sezonului regulat.
„Avem un timp foarte scurt să ne pregătim pentru primul joc oficial din 2016 şi chiar de azi trebuie să reluăm antrenamentele. Pentru noi importante în această parte a doua a campionatului sunt partidele de pe propriul teren, partide pe care vrem să le câştigăm. Aşa cum am mai menţionat şi cu altă ocazie, echipa noastră nu se poate lupta cu Steaua sau Ştiinţa Bacău, formaţii cu jucători de prim eşalon valoric, dar va încerca să se ridice la nivelul lor şi să ajungă de pe locul al III-lea în play-off. Avem câţiva jucători tineri cărora le va prinde bine să evolueze în meciuri tari”, a declarat antrenorul echipei CSM Suceava, Victor Pancu.



























Comentarii