Jandarmii suceveni în 2015

Peste 9600 misiuni de ordine publică şi niciuna cu scuturi şi bastoane

 Jandarmii suceveni au planificat, organizat şi desfăşurat în anul 2015 peste 9600 misiuni, asigurând măsurile de ordine publică la manifestări, participând la intervenţii alături de alte instituţii, la menţinerea ordinii şi siguranţei publice, la misiuni de intervenţie şi salvare-evacuare solicitate de populaţie prin Serviciul Naţional Unic pentru apeluri de urgenţă “112”, dar şi la misiuni de prevenirea şi combatere a faptelor antisociale.

Militarii din cele opt posturi montane aparţinând Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Suceava şi-au făcut şi anul acesta datoria pe traseele turistice din zona Parcului Naţional Călimani şi masivele Rarău, Giumalău şi Suhard, precum şi în staţiunile montane de interes naţional, prevenind fapte antisociale, asigurând pe ariile lor de competenţă măsurile de ordine publică, veghind la respectarea legislaţiei de mediu, informând turiştii la ce să se aştepte şi de ce să se ferească în zonele de munte şi ajutând la salvarea lor atunci când a fost nevoie, participând individual sau împreună cu Direcţia Silvică şi Garda Forestieră, pe linia prevenirii tăierilor ilegale de arbori şi a sancţionării persoanelor care transportă ilegal material lemnos.

Tot jandarmii suceveni au fost cei care au asigurat anul acesta paza, protecţia instituţională, supravegherea şi ordinea publică la 30 de instituţii financiar-bancare, parchete, instanţe judecătoreşti şi obiective aparţinând Ministerului Afacerilor Interne.

În urma misiunilor din anul 2015, au fost constatate 253 infracţiuni, au fost depistaţi 292 de autori şi au fost constatate 4214 contravenţii.

Cifrele, în detaliu, s-au regăsesc în Evaluarea activităţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava pentru anul în curs, material prezentat la începutul acestei săptămâni de inspectorul-şef lt. col. Marian Mihai Lungu prefectului Constantin Harasim, preşedintelui CJ Cătălin Nechifor, dr. Ovidiu Vasilică, prim-adjunct al inspectorului general al Jandarmeriei Române şi şef al Statului Major, reprezentanţilor instituţiilor colaboratoare.

Peste 670 de misiuni de asigurarea ordinii publice şi niciuna pentru restabilirea ei

În cadrul principalei misiuni a IJJ Suceava, asigurarea şi restabilirea ordinii publice, jandarmii au fost prezenţi la 671 manifestări.

Dintre acestea, 59 au fost prezenţe la manifestări de protest, cu zeci de misiuni mai puţine decât în anul 2014, evidenţiindu-se la acest capitol cele pentru comemorarea victimelor incendiului produs la „Clubul Colectiv”, manifestările de protest ale unor organizaţii nonguvernamentale desfăşurate pe linia protecţiei mediului, precum şi acţiunile de nemulţumire faţă de măsurile dispuse de conducerea unor instituţii de stat sau a unor autorităţi locale.

„Pe acest segment, atenţia a fost concentrată pe activităţile premergătoare desfăşurării manifestărilor, în sensul stabilirii de comun acord cu organizatorii a tuturor detaliilor privind desfăşurarea în condiţii de siguranţă a adunărilor publice, detaliile fiind stabilite atât în cadrul comisiilor de avizare, cât şi în timpul întâlnirilor dintre aceştia şi cadrele inspectoratului” a afirmat şeful Jandarmeriei Suceava, lt. col. Mihai Marian Lungu.

Şi tot jandarmii au asigurat măsurile de ordine publică de Ziua Naţională a României, la Festivalul de Artă Medievală „Ştefan cel Mare”, Festivalul Internaţional „Bucovina Rock Castle”, la mitingul aviatic „Suceava Air Show 2015”, la comemorarea marelui voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt de la Mănăstirea Putna, la un concert de muzică creştină de pe stadionul Areni şi cu prilejul zilelor localităţilor organizate în 32 de municipii, oraşe şi comune din judeţ, dar şi la ceremonialul prilejuit de sărbătorirea Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, la activităţile organizate la Mănăstirea Putna şi Basilica Minor din Cacica cu ocazia sărbătorii Adormirea Maicii Domnului, la sfinţirea a nouă mănăstiri şi biserici, la sărbătorirea Botezului Domnului, la hramurile mănăstirilor Putna, Suceviţa, Moldoviţa, Dragomirna şi Hagigadar, precum şi a altor locaşe de cult din judeţ.

În total, 333 la manifestări cultural-artistice, religioase sau cu caracter promoţional, 270 manifestări sportive, nouă vizite oficiale etc., cu menţiunea că la niciuna dintre acestea nu s-a întâmplat nimic grav care să necesite scuturi şi bastoane pentru restabilirea de către jandarmi a ordinii publice.

De ieri, fără jandarmi la Liteni, Dolhasca, Arbore, Vicovu de Sus şi Dorna Candrenilor

În luna noiembrie s-a aprobat statul de organizare al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava, care a intrat în vigoare de la 15 decembrie. Potrivit comunicatului transmis de IJJ Suceava, în acest timp se desfăşoară activităţi pentru elaborarea documentelor specifice conform prevederilor noului stat de organizare şi încadrarea tuturor categoriilor de personal.

Totodată, începând din 15 decembrie, efectivele de jandarmi din localităţile Liteni, Dolhasca, Arbore, Vicovu de Sus şi Dorna Candrenilor au fost relocate, întărindu-se capacitatea de intervenţie a structurilor de jandarmerie din municipiile Fălticeni, Rădăuţi şi Vatra Dornei.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI