În perioada 16-19 noiembrie, a avut loc prima întâlnire a proiectului Erasmus+ „The Voice of Young Europe”, la care au participat şi reprezentanţii Colegiului Naţional „Nicu Gane” Fălticeni. Proiectul face parte dintr-un parteneriat strategic din Acţiunea Cheie 2 (KA2) a noii generaţii de proiecte, 2014-2020, şi se va derula în perioada 2015-2018. Coordonatorul proiectului este „KSG de Breul” din Zeist, Olanda, iar ceilalţi parteneri sunt „West Lothian College” din Livingston, Scoţia (Marea Britanie), „Istituto d’Istruzione Superiore Ciufel-li-Einaudi” din Todi (Italia), „Escola el Cim SCCL” din Terrassa, Catalunia (Spania), „Gregor Mendel Gymnasyum” din Amberg (Germania) şi „Ozel Ayse Dogru Anadolu Lisesi” din Osmanye (Turcia).
Scopul parteneriatului este de a crea un nou curriculum „Educaţie pentru cetăţenie europeană”, care să fie folosit în activitatea didactică a şcolilor partenere şi care să constituie un exemplu de bună practică, atât la nivel local, cât şi la nivel regional sau naţional.
„Ideea proiectului a avut la bază atât noile provocări cu care se confruntă Europa, dar şi necesitatea implementării unor metode noi de abordare a educaţiei în acest context, ceea ce presupune noi competenţe pe care trebuie să şi le însuşească tânăra generaţie. Una dintre aceste metode, care va fi în centrul dezvoltării acestui proiect, va fi «dezbaterea» – ca un exemplu de metodă didactică inovativă, care să stimuleze elevii şi profesorii să-şi regândească strategiile de predare şi învăţare. În acest sens, Colegiul Naţional «Nicu Gane» va aduce un element de plusvaloare în cadrul proiectului, prin experienţa pe care o are la acest nivel, datorită implicării elevilor în Clubul de dezbateri academice al şcolii («Logos»), club cu o activitate intensă (înfiinţat în 2011, de prof. Ioan Caulea), cu participări şi performanţe la diferite concursuri de profil, la nivel judeţean, regional şi naţional” ne-a informat prof. Ioan Caulea, consilier educativ la Colegiul Naţional „Nicu Gane”.
Din partea delegaţiei din Fălticeni, au participat la vizita de pregătire din Scoţia prof. Ioan Caulea (consilier educativ şi coordonator al proiectului la nivelul şcolii), prof. Dorin Nistor, Dimitrie Cielecki (preşedintele Consiliului Elevilor) şi Dumitriţa Tudora (vicepreşedinte Consiliul Elevilor, ambii din clasa a XI-a A). Aflăm că cele trei zile ale întâlnirii s-au concretizat în activităţi de intercunoaştere şi de stabilire a unor detalii tehnice. Reprezentanţii şcolilor partenere au pregătit câte o prezentare a ţării, regiunii, oraşului şi a instituţiei din care provin. În cadrul întâlnirii a fost stabilit programul de activităţi al proiectului, perioada de derulare a mobilităţilor din celelalte ţări partenere, timp în care toţi elevii au participat la cursurile desfăşurate în şcoala gazdă. De asemenea, elevii au lucrat împreună la crearea unui logo pentru imaginea proiectului.
„Această primă întâlnire a avut ca scop stabilirea programului definitiv pentru primul an de proiect, alegerea logo-ului proiectului şi stabilirea principalelor responsabilităţi pentru fiecare şcoală implicată în proiect. Colegiul Naţional «Nicu Gane» va avea ca responsabilităţi realizarea site-ului proiectului şi crearea unui film al proiectului” ne-a informat profesorul de limba engleză Dorin Nistor, responsabil cu pregătirea lingvistică a elevilor participanţi în mobilităţile aferente proiectului.
„Proiectul «The voice of Young Europe» la care am participat a fost o experienţă unică. Totul a fost interactiv, ne-a deschis ochii şi ne-am schimbat percepţia văzând câte persoane din alte ţări acordă importanţă binelui şi viitorului Europei. Zilele petrecute în Livingston, Scoţia, s-au scurs foarte repede, deoarece am luat parte la foarte multe activităţi de formare, în primul rând a noastră, ca cetăţeni europeni, şi în al doilea rând, ca oameni. A fost o oportunitate nemaipomenită de a exersa abilităţile fiecăruia în limba engleză şi de a scoate la iveală umanitatea din noi. Am avut de învăţat foarte multe şi am cunoscut foarte mulţi oameni inteligenţi, care ştiu ce vor să facă în viaţă. Spre sfârşit, discuţiile au dus la un singur punct comun: schimbarea. Şi asta este munca pe care trebuie s-o depună fiecare partener implicat” a subliniat Dumitriţa Tudora.


























Comentarii