Pentru că transportau marfă fără acte

Două maşini cu produse de panificaţie confiscate de poliţişti

Două maşini cu pâine şi produse de panificaţie au fost confiscate miercuri dimineaţă, de poliţiştii de la „Economic”, pentru că transportau marfă fără documente de provenienţă.

Autoutilitarele au fost identificate şi oprite în trafic în jurul orei 6.35, ilegalitatea transportului fiind imediat constată de oamenii legii.

Maşinile, în valoare de 800.000 de lei, au fost confiscate pe loc, precum şi contravaloarea mărfii transportate, de circa 2800 de lei. În plus, agentul economic a fost amendat cu suma de 3000 de lei.

Firma în cauză este acum obiectul unor cercetări extinse, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.

52 de verificări, 45 de sancţiuni aplicate

Captura de mai sus a fost efectuată în cadrul unei acţiuni pe linia prevenirii, descoperirii şi combaterii infracţiunilor şi a faptelor de natură contravenţională pe linie de evaziune fiscală, comerţ ilicit, precum şi a altor acte normative în vigoare, acţiune desfăşurată miercuri de poliţişti ai Serviciului de Combatere a Criminalităţii Economice – Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava.

În doar 7 ore au fost verificate 52 de societăţi comerciale şi persoane fizice autorizate.

Controalele s-au soldat cu aplicarea a 45 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 130.000 de lei.

În cadrul acţiunii au fost confiscate bunuri în valoare totală de 806.055 lei, din care numerar 3.101 lei, telefoane mobile în valoare de 2.500 lei, alte bunuri în valoare de 455 lei şi cele două autoutilitare.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI