Dosare penale pentru alcool la volan, conducere fără permis şi viteză excesivă

Trei şoferi au fost găsiţi de poliţişti în trafic conducând sub influenţa băuturilor alcoolice, dar şi fără permis sau conducând cu viteză peste limita legală admisă.

Cei care aveau permis au rămas fără dreptul de a conduce, toţi fiind în prezent „beneficiarii” câte unui dosar penal.

Primul client a fost un tânăr de 21 de ani, din comuna Moldoviţa, tras pe dreapta de poliţişti pe 24 octombrie, dimineaţa la ora 2, pe un drum comunal din localitate. Acesta nu consumase alcool, dar conducea maşina fără să aibă permis.

Un tânăr de 26 de ani, din Botoşani, a fost depistat sâmbătă la prânz, de poliţiştii oraşului Gura Humorului, conducând cu viteza de 82 km/h în localitatea Păltinoasa. Când a fost oprit, oamenii legii au sesizat că mirosea a alcool. Etilotestul a confirmat că tânărul băuse, valoarea indicată de aparat fiind de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În noaptea de 24 spre 25 octombrie, a fost oprit pe DN 2E, pe raza comunei Marginea, autoturismul condus de un bărbat de 29 de ani, din comuna Vicovu de Jos. Cel de la volan prezenta o concentraţie alcoolică în aerul expirat de 0,57 mg/l.

În aceeaşi noapte a fost oprit în trafic, în localitatea Manolea, şi autoturismul condus de un tânăr de 25 de ani din municipiul Câmpulung Moldovenesc. Prima constatare a poliţiştilor a fost că acesta conducea maşina fără să posede permis. A doua a fost că tânărul era şi băut, etilotestul indicând la verificare de 0,37 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI