Vasile Şalaru, secretar de stat în Ministerul Educaţiei, şi-a dat demisia, acceptând, printre altele, că „a supărat foarte multă lume” cu o declaraţie făcută la începutul săptămânii, la Hunedoara. Ce-a spus? Un ziar local a reţinut (citatul fiind considerat „tendenţios” de fostul secretar de stat) că ar fi zis că, la şcoală, fetele ar trebui să înveţe (şi) „să meargă frumos”, „cu pieptul în faţă, dosul în spate şi să leşine băieţii”, să ştie „să fie gazde bune” (cam cum, odinioară, la pensioane). Revenind, Şalaru a precizat că, de fapt, s-ar fi referit la nevoia unei „ţinute corespunzătoare” în viaţă, subiect pe care l-a atins, a explicat, şi fiindcă, elev fiind, în acest sens îl povăţuia proful de educaţie fizică, dar şi deoarece, profesor de fizică fiind, a observat elevi cu o ţinută nepotrivită: „Eu cred că spatele drept şi pieptul bombat şi privirea înainte contează mai mult, iar optimismul pe care le exprimă îl ajută pe tânăr să privească viaţa cu mai multă uşurinţă”… Din toată întâmplarea, s-ar mai putea reţine însă ceva. Ea ar putea constitui o lecţie pentru toţi (politicieni, reprezentanţi de administraţii, purtători de cuvânt etc.) cei care, în faţa presei, adoptă uneori atitudini prea neprotocolare (evidente în limbaj, conţinut), de ţinută ce riscă a deveni nepotrivită, îndoielnică, inclusiv fără să anticipeze orizontul de aşteptare şi de percepţie al auditoriului. Fiindcă după ce „păsărica” scapă, e cu neputinţă s-o mai întorci şi s-o vopseşti…
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii