Bogdan Hossu

În România nu mai există contracte colective de muncă unice la nivel naţional

În România nu mai există contracte colective de muncă unice la nivel naţional şi nici contracte colective sectoriale, a declarat, miercuri, Bogdan Hossu, preşedintele Confederaţiei Naţionale Sindicale „Cartel Alfa”, prezent la un seminar de specialitate.

„Ce se întâmplă astăzi la mai mult de patru ani şi jumătate după aplicarea noului cadru legislativ? Avem zero contracte colective de muncă unice la nivel naţional. Avem zero contracte colective sectoriale pentru că nu s-a mai putut încheia niciunul. Avem 14.343 de contracte colective de muncă la nivel de unitate, din care 12.327 încheiate de reprezentanţii lucrătorilor, iar 2.016 numai de organizaţiile sindicale reprezentative. Rezultatul este că doar 28% din lucrătorii din România sunt acoperiţi de un contract colectiv de muncă astăzi, faţă de 100% la 5 mai 2011”, a precizat Hossu.

Acesta susţine că există mutaţii semnificative la nivel economic. „În prezent sunt 482.834 unităţi de angajatori care au până la 20 de lucrători şi care potrivit legii nu sunt obligaţi să înceapă negocierea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate. De asemenea, avem condiţionările care spun că un sindicat poate fi realizat din 15 lucrători din aceeaşi unitate. Negocierea contractului colectiv de muncă este obligatorie în cazul unităţilor care au mai mult de 21 de lucrători”, a adăugat preşedintele Confederaţiei Naţionale Sindicale „Cartel Alfa”.

Liderul federaţiei sindicale susţine că se ajunge la imposibilitatea respectării dreptului constituţional în condiţiile în care orice lucrător din România este liber să se asocieze. “Prin legea 62/2011 se ajunge la o interdicţie a dreptului de liberă asociere pentru că acesta nu se poate afilia la o structură sindicală, decât în urma creării unui sindicat la nivel de unitate”, a menţionat Hossu.

Potrivit sursei citate, în prezent există 4 milioane de contracte individuale de muncă încheiate până la 1.400 de lei din 5,3 milioane de contracte de muncă încheiate pe persoane fizice diferite.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI