Comedianul Chris Rock, în negocieri pentru a fi gazda ceremoniei Oscarurilor 2016

Comedianul Chris Rock se află în negocieri cu reprezentanţii Academiei americane de fim pentru a prezenta ceremonia Oscarurilor 2016, relatează UPI.com, citând surse apropiate Academiei americane. Astfel Chris Rock ar putea fi pentru a doua oară gazda ceremoniei Oscarurilor, după ceremonia din 2005.

Ellen DeGeneres şi Jon Stewart au găzduit fiecare câte două ediţii ale premiilor Oscar, actorul Billy Crystal, care găzduise patru ediţii ale ceremoniei, a revenit în 2012 pentru a cincea oară, înlocuindu-l atunci pe Eddie Murphy. Hugh Jackman, care a găzduit în 2009 premiile Oscar, şi gazda de anul trecut Neil Patrick Harris, care a avut un succes uriaş găzduind ceremonia Premiilor Tony, au înregistrat audienţe destul de mici. Însă, ceremonia din 2011, găzduită de James Franco şi Anne Hathaway, a fost probabil cea care a înregistrat cele mai mici audienţe din istoria premiilor Oscar. Ceremonia de anul viitor va fi transmisă live la 28 februarie de la Dolby Theatre din Hollywood.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI