Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Suceava şi-a desemnat cei mai frumoşi boboci în cadrul unui spectacol ce a avut loc joi seara, pe scena Casei de Cultură.
Zece perechi de tineri s-au înarmat la propriu pentru a câştiga mult doritele titluri de Miss şi Mister Boboc 2015 la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Suceava, tema din acest an fiind „The army – the ultimate mission”.
Invitata specială la petrecerea bobocilor a fost Lidia Buble, care i-a încântat pe liceeni cu piesele sale „Le-am spus şi fetelor”, „Noi simţim la fel”, „Inima nu ştie”, precum şi cu melodii din repertoriul trupei Akcent – „Ţi-am promis” sau Maxim – „Sărutări criminale”.
La finalul spectacolului, după ce au trecut prin misiuni grele, au fost aleşi şi cei mai frumoşi boboci.
Astfel, pe locul III au fost desemnaţi Sebastian Popa şi Andra Scutariu, iar cu locul II au fost premiaţi Mirel Ichim şi Anca Cibereac.
Titlurile de Miss şi Mister Boboc 2015 la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Suceava le-au revenit elevilor Bianca Filimon şi Andrei Lăzărean.

























Comentarii