Protopopiatul Fălticeni

Cea mai veche biserică boierească din Moldova

Binecuvântatule pelerin, om al lui Dumnezeu iubitor de sfântă şi dreaptă credinţă strămoşească-ortodoxă, iubitor de neam şi ţară coboară lin şi smerit din cetatea sfântă a Fălticeniului celui din vremuri îndepărtate presărat cu nestemate de mare valoare spirituală şi istorică şi îndreaptă-ţi paşii duhovniceşti către orizonturi luminoase, spre răsărit, mergând cuvios şi cucernic pe valea pitorească a Şomuzului spre cetatea sfântă a marelui Şendrea, hatmanul şi oşteanul cel viteaz, portarul Sucevei, dar şi cumnatul cel preaiubit al marelui domnitor al Moldovei Ştefan cel Mare şi Sfânt!

Satul

În aceste locuri binecuvântate de preabunul şi preamilostivul nostru Dumnezeu, între kilometrii 13-17, pe drumul judeţean între Fălticeni şi Dolhasca se află satul Dolheştii Mari, o aşezare pitorească înconjurată de păduri seculare şi împodobită cu multă spiritualitate şi istorie venind din cele mai vechi timpuri.

Satul Dolheştii Mari se învecinează la est cu satul Dolheştii Mici, la sud cu satul Valea Bourei, la vest cu satul Arghira, comuna Preuteşti, iar la nord cu satul Rotunda, comuna Liteni. Satul Dolheştii Mari este situat în lungul văii Şomuzului Mare şi pe versatul sudic al masivului deluros dintre Siret şi Şomuzul Mare.

Satul este înconjurat de un şes pitoresc pe valea Şomuzului şi de câteva dealuri minunate, împodobite cu multă verdeaţă. Tradiţia spune că satele din zonă au apărut mai apoi treptat, prin defrişarea pădurilor de către localnici. Vatra satului a fost la început pe un spaţiu mai restrâns, în jurul Bisericii construite de familia boierului Şendrea. Satul s-a extins apoi în jurul acestei vetre, diversele sale zone fiind denumite după numele sau poreclele localnicilor, după anumite particularităţi ale terenului, după unele construcţii mai însemnate, unele nemaifiind astăzi. Există astfel, uliţa Broscăriei, La Hopeni, La Motănoaia, La Balercă, La Han, Halta Veche, Olăreni, Giujeni etc. Primele investigaţii privitoare la urmele de viaţă omenească ale satului Dolheştii Mari aparţin lui Nicolae Beldiceanu (1844-1896), autorul lucrării ,,Antichităţile de la Cucuteni”, secondat de Grigore Butureanu, cercetând o zonă largă din spaţiul Sucevei (Fălticeni, Preuteşti, Dolheşti). Ei au apreciat că meleagurile avute în vedere erau locuite încă de prin anul 4000 î.e.n. La începutul secolului nostru, între anii 1925-1931, profesorul Vasile Ciurea, de la Liceul „Nicu Gane” din Fălticeni, a făcut o serie de săpături arheologice în Dolheşti pe dealurile La Hîrburi şi Pleşa, descoperind un material arheologic legat de cultura cucuteniană de dinaintea anului 2500 î.e.n., o parte din obiecte existând în Muzeul Fălticenilor.

Pe parcursul cercetărilor s-au descoperit şi alte materiale arheologice, printre care şi schelete omeneşti care atestă că pe aceste meleaguri au existat aşezări omeneşti din cele mai vechi timpuri.

Biserica

Vechimea satului Dolheşti se leagă de aşezările prefeudale în sate şi de descălecatul lui Dragoş la Baia, iar numele satului vine de la un grup de oşteni ai marelui voievod, care purtau denumirea de ,,dolhăuţi” după numele şefului lor Dolh. Satul Dolheşti a apărut mai organizat în timpul celui de al doilea descălecat, la înfiinţarea primului stat feudal de sine stătător sub Bogdan I Voievod. Devenind cu timpul o localitate prosperă, satul Dolheştii Mari a fost vândut şi cumpărat de diferiţi boieri, iar în cele din urmă a devenit proprietate a familiei boierului Şendrea, urmaş fiind vrednicul hatman al Sucevei. Familia acestui vestit boier a zidit o curte mare boierească, iar în mijloc o preafrumoasă biserică din piatră în stil de corabie având o asemănare deosebită cu Biserica Bogdana din Rădăuţi, construită de Bogdan I în secolul al XII-lea (1360). Biserica din Dolheştii Mari este construită în stil romanic şi este cea mai veche biserică boierească din Moldova, având ziduri groase de 1,50 m, lungimea 23 m, lăţimea 9,20 m, iar înălţimea 8 m. Această lucrare impunătoare a fost executată înainte de anul 1481 (după cum scrie în pisania de deasupra uşii la intrarea în pronaos), de către meşteri moldoveni şi armeni (de altfel influenţa armeană descoperindu-se din sculpturile executate la pietrele funerare de deasupra mormintelor unde odihneşte familia boierului Şendrea, dar şi domniţa Maria, moartă la 27 martie 1486, sora luiştefan cel Mare şi Sfânt.

Biserica nu a fost pictată în întregime, ci doar s-a pictat în vara anului 1481, imediat după înmormântarea hatmanului Şendrea (căzut în luptă la Râmnic la 8 martie 1841), de către zugravul Gavriil Ieromonahul (prieten al marelui domnitor Ştefan cel Mare şi Sfânt), tabloul votiv şi icoana Cuvioasei Parascheva (deasupra uşii la intrare în pronaos), o pictură în frescă de o frumuseţe şi valoare artistică rar întâlnite.

Biserica suferă mai multe reparaţii, între care ultima având loc între anii 1988-1991, când, prin grija preotului paroh Camil Dăscălaşu şi a credincioşilor din parohie, s-au executat lucrări de tencuieli exterioare şi s-a construit un nou acoperiş în stil moldovenesc.

Proteguitoarea noastră: Cuvioasa Parascheva

De sute de ani, patroana şi ocrotitoarea acestui sfânt locaş, Sfânta Cuvioasa Maica noastră Parascheva de la Iaşi priveghează şi mijloceşte la Tronul Preasfintei Treimi pentru bunăstarea şi mântuirea credincioşilor. Nu întâmplător familia hatmanului Şendrea a dorit ca sfânta lor ctitorie să fie ocrotită de această aleasă şi preaminunată mireasă a lui Hristos. Ei cunoşteau viaţa îngerească a cuvioasei Parascheva, precum şi nenumăratele şi marile minuni săvârşite de ea spre slava lui Dumnezeu şi mântuirea oamenilor, şi mai cunoşteau mulţimea darurilor cu care a fost încununată această Sfântă fecioară, grabnică ajutătoare şi mare făcătoare de minuni. Cuvioasa Parascheva s-a născut în satul Epivat din Tracia răsăriteană, aproape de Constantinopol, pe la începutul secolului al XI-lea din părinţi macedo-români drepcredincioşi, cu multe bogăţii materiale şi spirituale, copilărind împreună cu fratele ei Eftimie (care va ajunge episcop al Madiţiei şi mare Sfânt făcător de minuni).

Având o educaţie morală şi creştinească din partea părinţilor, Cuvioasa Parascheva încă din frageda copilărie va săvârşi fapte minunate şi plăcute lui Dumnezeu, fiind foarte milostivă şi foarte credincioasă, de multe ori schimbând hainele ei bune cu cele ponosite ale săracilor, dăruind hrană orfanilor şi petrecând în neîncetată rugăciune.

După plecarea părinţilor la cele veşnice, Cuvioasa Parascheva, împreună cu fratele ei, va împărţi averea părintească celor nevoiaşi, iar apoi ea va pleca la o mănăstire de călugăriţe din pustiul Iordanului, urmând în nevoinţe Sfântului Ilie şi Sfântului Ioan Botezătorul, petrecând o viaţă îngerească.

După o vreme, Cuvioasa Parascheva merge la Constantinopol şi se închină în Biserica din Vlaherne, iar după ce se împărtăşeşte cu Sfintele Taine merge la Ierusalim să se închine la Sfintele locuri, după care primind îndrumare de la Dumnezeu prin înger (având vârsta de 25 de ani) se întoarce în satul natal Epivat unde va trăi ca un înger în trup bine plăcând lui Dumnezeu până când îşi va dărui sfântul său suflet în mâinile Mântuitorului Iisus Hristos (la vârsta de 27 de ani). După plecarea sa la cele veşnice, preacinstitul său trup a fost îngropat într-un loc neînsemnat pe malul mării, iar după un anumit timp, în apropierea mormântului ei a fost îngropat şi un corăbier. Dar Cuvioasa nesuferind această îndrăzneală omenească, se arată unui bărbat credincios pe nume Gheorghe şi unei femei cinstite pe nume Eufimia cărora le-a poruncit să ridice preacinstitul său trup din mormânt şi să-l aşeze în Biserica Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel din satul Epivat. Aceştia au împlinit porunca şi când au ridicat cinstitul trup din mormânt au fost întâmpinaţi de o mare minune dumnezeiască, adică preacinstitul trup al Cuvioasei Parascheva era proslăvit de Dumnezeu (sfinte moaşte) şi izvora din el un miros de bună mireasmă duhovnicească, şi mulţime de oameni de pretutindeni veneau şi se închinau şi le sărutau, iar Cuvioasa multe şi mari minuni săvârşea.

Din patria natală, Sfintele moaşte ale Cuvioasei Parascheva vor fi aduse de credinciosul împărat româno-bulgar Ioan Asan şi Mitropolitul Marcu şi aşezate în oraşul Târnovo. În anul 1393 ele vor fi dăruite de sultanul Baiazid Domului Ţării Româneşti Mircea cel Bătrân, iar mai apoi, în anul 1396 cnezinei Anghelina şi depuse în oraşul Belgrad unde au stat 124 de ani, până în anul 1639 când au fost dăruite de Patriarhul din Constantinopol Partenie  binecredinciosului voievod al Moldovei Vasile Lupu pentru suma de 300 de pungi de galbeni din aur.

La data de 13 iunie 1641, Sfintele moaşte vor ajunge la Iaşi însoţite de trei Mitropoliţi şi vor fi întâmpinate de domnitorul Vasile Lupu, de Mitropolitul Varlaam al Moldovei şi de un mare cortegiu de clerici, monahi şi credincioşi cu lumânări aprinse după care au fost aşezate cu mare evlavie şi cinste în Biserica Sfinţii Trei Ierarhi, iar apoi, după 250 de ani (26 decembrie 1888), au fost strămutate în catedrala Mitropolitană din Iaşi unde se află şi astăzi.

Minunile Cuvioasei

Sfânta Parascheva a făcut multe şi mari minuni, între care cea dintâi este preaslăvirea trupului său. Dintre cele mai importante minuni amintim aceea când în urma unui incendiu devastator din paraclisul Mitropoliei, unde se aflau Sfintele moaşte pe timp de iarnă, fiind acoperite în întregime cu jăratec, după ce s-a potolit focul s-a descoperit că Sfintele moaşte erau întregi şi nevătămate, răspândind un miros de bună mireasmă duhovnicească spre bucuria nemărginită a clerului şi a tuturor credincioşilor.

Între multe alte minuni amintim de vindecarea soţiei preotului Gheorghe Lateş din Rădăşeni (spre sfârşitul secolului al XIX-lea) care avea o boală incurabilă şi care după ce i s-a arătat Cuvioasa a doua zi s-a făcut sănătoasă. În anul 1950 s-a vindecat de leucemie o studentă din Iaşi mergând şi închinându-se la Sfintele moaşte, apoi o femeie de lângă Iaşi, fiind şi aceasta grav bolnavă, s-a făcut sănătoasă fără să mai fie operată. Pe timpul celor două războaie mondiale, oraşul Iaşi a fost protejat de bombardamente iar catedrala cu Sfintele moaşte ocrotită. În anul 1947, când era mare secetă şi foamete de mureau oamenii şi animalele, au fost aduse Sfintele moaşte ale Cuvioasei Parascheva în procesiune prin satele Moldovei şi îndată, prin mijlocirea ei, Dumnezeu a trimis ploaie şi îmbelşugarea roadelor pentru supravieţuirea şi sănătatea tuturor.

Odată, la un hram al catedralei au venit două credincioase în vârstă şi au cerut preoţilor să le dea voie să pună sub capul Cuvioasei o pernă nouă făcută de ele, în locul celei existente şi de o dată s-a făcut o mare minune, că în momentul când i-a pus perna, Cuvioasa şi-a ridicat singură capul şi apoi l-a aşezat pe pernă iarăşi ca mai înainte. Nu sunt cuvinte omeneşti pentru a spune câte minuni a făcut şi face Sfânta Parascheva prin Sfintele sale moaşte spre slava lui Dumnezeu şi mântuirea oamenilor. Şi la noi, la Dolheştii Mari, Cuvioasa Parascheva îi ajută pe toţi credincioşii care vin la Biserica ei cu credinţă, cu evlavie şi cu mare nădejde şi se închină la sfintele sale icoane care sunt făcătoare de minuni. De-a lungul vremurilor, vrednici slujitori preoţi ale căror nume nu se cunosc, dar sunt scrise în cartea vieţii veşnice, şi cei care se cunosc, preot Costache Teodoru (slujitor pe vremea lui Alexandru Ioan Cuza), apoi ginerele său pr. Gheorghe Beclean (1866-1900), pr. Gheorghe Manoliu (1900-1947), fiul acestuia pr. Neculai Manoliu (1947-1983), pr. Camil Dăscălaşu (1983-1992) şi cel ce scrie aceste rânduri, pr. Viorel Vrabie (1992 – prezent) au slujit cu multă evlavie şi trăire duhovnicească  şi slujesc această împărăţie a lui Dumnezeu din cer pe pământ care este Sfânta Biserică din satul Dolheştii Mari, ctitoria marilor boieri dreptcredincioşi ai familiei Şendrea, unde îşi dorm ca nişte străjeri ai cerului somnul duhovnicesc până la Judecata de Apoi şi sfârşitul veacurilor.

Hramul nostru

La noi, la Dolheşti, în fiecare an pe data de 14 octombrie prăznuim cu mare evlavie pe ocrotitoarea şi mijlocitoarea noastră pe Sfânta Cuvioasa şi Maica noastră Parascheva săvârşind slujbe de priveghere (în ajun) iar dimineaţa Utrenia, Acatistul şi Sfânta Liturghie după care săvârşim în mod solemn pomenirea tuturor ctitorilor şi a enoriaşilor plecaţi la cele veşnice. Mulţi credincioşi de pretutindeni vin în permanenţă şi se închină în Biserica noastră la icoanele Sfintei Parascheva, participă la slujba Sfântului Acatist şi îndată primesc ajutor, mângâiere şi mijlocirea pentru iertarea păcatelor.

Sfânta Cuvioasa Parascheva, Maica noastră preabună, este grabnic ajutătoare tuturor binecredincioşilor care slăvesc pe Dumnezeu, pe Maica Domnului, pe Sfinţi şi Sfânta Biserică şi care cinstesc cu multă evlavie ca o armă biruitoare Sfânta şi Cinstita Cruce, aşa cum s-a ostenit Sfânta Cuvioasa Maica noastră Parascheva, iar acum se bucură în viaţa veşnică şi se roagă pentru noi.

Pr. paroh VIOREL VRABIE

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: