Femeile din PNL Suceava au marcat Ziua Mondială a Luptei împotriva Cancerului la Sân

DSC_0342Ziua Mondială a Luptei împotriva Cancerului la Sân a fost marcată la Suceava, joi seara, printr-un eveniment al Organizaţiei Judeţene de Femei a PNL Suceava, la Salonul Garden al Complexului Zamca.

Pentru a da un semnal că şi la Suceava se luptă pe acest front al sănătăţii, femeilor din PNL li s­a alăturat medicul oncolog Doina Elena Ganea, doctor în ştiinţe medicale, care a vorbit despre prevenţia, diagnosticul, dar şi tratamentul acestei maladii cu care se confruntă milioane de femei din întreaga lume.

În deschiderea evenimentului desfăşurat sub genericul „PNL are grijă de sănătatea ta”, deputatul Sanda­Maria Ardeleanu le-a prezentat femeilor un proiect de lege al PNL prin care tinerele de peste 25 de ani care au în familie antecedente de cancer mamar să beneficieze de teste gratuite pentru depistarea markerilor tumorali, iar femeile de peste 40 de ani să aibă posibilitatea efectuării unor mamografii anuale gratuite.

„Ne gândim să propunem ca, în cazul femeilor care au antecedente de cancer mamar în familie, începând cu vârsta de 25 de ani să li se facă gratuit markeri tumorali. De asemenea, ne gândim să propunem ca pentru femeile de peste 40 de ani sistemul de asigurări să deconteze o mamografie pe an”, a declarat Ardeleanu, subliniind faptul că proiectul de prevenţie a fost lansat în dezbatere, în toată ţara.

Totodată, Sanda­Maria Ardeleanu a făcut un apel către tinere să nu îşi sacrifice sănătatea în favoarea esteticii, arătând că şi educaţia are un rol foarte important în acest sens.

Despre cancerul la sân a vorbit medicul oncolog Doina Elena Ganea, aceasta arătând că afecţiunea poate fi uşor de diagnosticat. De asemenea, medicul sucevean a evidenţiat faptul că procedura de autoexaminare a sânilor ar trebui introdusă în programa şcolară. „Ar trebui inclusă ca procedură de bază, ceva foarte normal, aşa cum trebuie să spălăm dinţii sau să schimbăm ciorapii. Trebuie să ştim să facem o dată pe lună acest lucru”, a spus medicul oncolog Doina Elena Ganea.

La eveniment au fost prezente şi Liviana Enea, consilier local şi copreşedinte al OMF PNL Suceava, Angela Zarojanu, medicii Agata Petrescu şi Liliana Gheorghe, de la clinica privată Explora, conf. univ. dr. Doina Maria Schipor, psiholog în cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, dar şi jurnalista Adriana Dascălu Bulină.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI