> Este vorba de trei tineri din Rădăuţi care au deja o activitate încărcată > Până să fie dibuiţi de poliţişti, au comis mai multe furturi, cauzând un prejudiciu total de peste 20.000 lei
De abia au ajuns la vârsta adolescenţei, dar asta nu i-a împiedicat să formeze un grup infracţional. Este vorba despre trei tineri cu vârste de 15 şi 16 ani, care, până să fie dibuiţi de oamenii legii, au reuşit să înregistreze la capitolul furturi comise mai multe cazuri, prejudiciul produs prin activităţile ilicite ridicându-se la valoarea de peste 20.000 de lei. Potrivit Biroului de presă din cadrul IPJ Suceava, ultima faptă a celor trei a fost înregistrată în urmă cu o săptămână când, sâmbătă noapte, au sustras o autoutilitară. Cercetările efectuate au stabilit că cei trei băieţi din municipiul Rădăuţi, profitând de faptul că la locuinţa persoanei vătămate nu se afla nicio persoană, au pătruns aproape de miezul nopţii în curtea locuinţei de unde au plecat cu o autoutilitară, deplasându-se pe traseul Rădăuţi – Suceviţa – Vatra Moldoviţei. Ajunşi în satul Paltin, din comuna Vatra Moldoviţei, adolescenţii au abandonat autoutilitara în afara părţii carosabile, ulterior maşina fiind recuperată şi restituită proprietarului.
Mai mult, poliţiştii au stabilit că doi dintre cei trei minori sunt bănuiţi şi de furtul săvârşit dintr-o clinică de pe raza municipiului Rădăuţi în noaptea de 23/24 septembrie. Aceştia au pătruns în clădire prin spargerea unui geam de la parterul imobilului, iar apoi au cotrobăit prin patru birouri medicale ale clinicii, plecând după ce au găsit şi sustras dintr-o casetă de valori uitată deschisă, suma de aproximativ 5.000 de lei. Conform sursei citate, „minorii au fost audiaţi în prezenţa apărătorului din oficiu şi asistentului social, recunoscând faptele. Totodată, minorii sunt cercetaţi şi în alte dosare de furt calificat, urmând a fi analizată oportunitatea reunirii cauzelor penale”. Mai departe urmează a fi efectuată expertiza psihiatrică a minorilor, care vor fi prezentaţi Serviciului de Medicină Legală Suceava, pentru a se stabili dacă au săvârşit faptele cu discernământ, cercetările fiind continuate de către poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale Rădăuţi pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.

























Comentarii