Trei zile au tras clopotele vestind încetarea din viaţă a celui care a fost şi rămâne, în amintirea urmaşilor, ing. dr. Dumitru Iftime.
Au tras clopotele, îndeplinind un act de respect, de readucere din timp a vrednicului bărbat, a celui care a trudit cu credinţă şi patimă la Staţiunea de Cercetare Pomicolă din Fălticeni. Un om de omenie, soţ ideal, părinte exemplar, gospodar, intelectual, OM care s-a stins la 72 de ani.
Decesul lui Dumitru Iftime a urmat după mulţi alţii care au făcut parte din pleiada de aur a oamenilor de seamă din oraşul Fălticeni. El a intrat în istoria urbei Fălticeni cu un car plin de împliniri, un vrednic şi neobosit specialist, care a făcut să rodească ani în şir în livadă sămânţa cea mai de soi a dragostei faţă de muncă, a încrederii în viaţă şi a nesecatei griji faţă de pământul fertil al localităţii.
Un profesionist, cu raţiune solidă, un spirit elevat, cu tensiuni morale şi cu un limbaj dulce, de sfătuitor. Un cavaler, un aristocrat în sensul frumos al cuvintelor, al realităţii, un gentleman al bunelor maniere, subtil, spontan, cu certitudini durabile, cu o vie gesticulaţie intelectuală şi inteligenţă incandescentă. Scriind toate acestea, am satisfacţia evocării unui brav bărbat, care s-a luptat ani în şir şi cu boala, un om modest, simplu, şi în aceeaşi măsură complex, generos, cu dulceaţa nostalgiei tinereţii, lăsând în urmă mărturia unei mari iubiri de viaţă.
Un om frumos, un părinte desăvârşit care a ştiut să-i iubească pe fiul Orest, pe nepoţii Andrei şi Ştefan, pe nora Maria.
Din anul absolvirii facultăţii – 1967 şi până la pensionare a lucrat la Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare Pomicolă din Fălticeni, fiind şi secretar ştiinţific. Din 1981 a obţinut titlul de doctor în studii agronomice, a brevetat ca autor principal soiuri de soc şi de coacăz negru. A elaborat şi publicat peste 40 de articole privind cultura arborilor fructiferi, a publicat materiale legate de zmeur.
În toată activitatea desfăşurată cu patimă aleasă, sacrificiu şi credinţă, domnul Iftime a impus o notă de modernitate, un suflu nou în cercetarea pomicolă, un flexibil mod de gândire. A pledat pentru o cercetare reală, a proclamat dreptul specialistului la cercetare. A fost un bun observator al naturii, al splendorilor şi minunilor naturii, un prieten bun, sincer al tuturor.
S-a căsătorit cu domnişoara Felicia, profesoară de limba şi literatura română, revărsând asupra ei un val uriaş de iubire, respect plin de atenţie, împodobindu-i viaţa cu afecţiune aleasă, cu un buchet de împliniri şi satisfacţii. Viaţa domnului Iftime este o carte a minunilor şi adevărurilor, o carte cu admirabile pagini, cu parfumuri de mur şi coacăz, o carte în culori, cu foc de lumini, cu căutări, idealuri, preferinţe, cu bucurii, dor, satisfacţii şi împliniri, dar şi cu dezamăgiri şi întristări.
Climatul în care a lucrat inginerul dr. Dumitru Iftime poate fi definit prin sobrietate, vigoare, emulaţie, seriozitate, competenţă, răspundere, echilibru. În Bunul Dumnezeu totdeauna a găsit un sprijin moral inclusiv în patul morţii.
„Pe sub amurg-ntristător/ Curg vălmăşaguri de suspine/ Şi-n marea noapte care vine/ Duioase-şi pleacă fruntea lor/ E vremea rozelor ce mor” (Alexandru Macedonski) sunt versuri care merită aşezate pe crucea care îi străjuieşte călătoria către veşnicie.
Comentarii