> Ziua de miercuri a fost dedicată prevenirii infracţiunilor contra patrimoniului
Peste 250 de angajaţi ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava derulează zilnic în cadrul „Săptămânii Prevenirii Criminalităţii” acţiuni specifice de informare şi pregătire a cetăţenilor cu privire la modul în care se pot feri de diferite tipuri de infracţiuni. Ziua de miercuri şi cea de-a treia a campaniei a fost dedicată, potrivit Biroului de presă din cadrul IPJ Suceava, prevenirii infracţiunilor contra patrimoniului. Mai exact împotriva furturilor, infracţiuni foarte des întâlnite, astfel că în comunităţile rurale din judeţ poliţiştii au desfăşurat activităţi de prevenire a furturilor din locuinţe şi case în construcţie, iar în mediul urban sucevean s-au desfăşurat acţiuni de prevenire a tâlhăriilor şi înşelăciunilor. Totodată, lucrătorii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au lansat două noi campanii de informare intitulate „Neglijenţa – invitaţie deschisă la furt” şi „Alege să nu fii o victimă”. Prima campanie are ca scop prevenirea infracţiunilor de furt, cea de-a două fiind axată pe informarea populaţiei, în special a grupurilor vulnerabile, formate din elevi, femei sau persoane vârstnice, cu privire la prevenirea faptelor de tâlhărie.
Au bătut din poartă în poartă pentru a-i sfătui pe oameni
În satele şi comunele din judeţ unde a fost derulată campania, poliţiştii au avut întâlniri cu cetăţenii, în special cu persoanele vârstnice sau care locuiesc în case izolate, fiind promovate recomandări în vederea responsabilizării acestora cu privire la adoptarea unui comportament preventiv. În speranţa că informaţiile vor fi citite, dar şi puse în practică, oamenii legii au distribuit peste 3.000 de materiale informative cu conţinut educativ-preventiv şi au prezentat exemple ale unor victime care au suferit pagube importante urmare a neglijenţei în asigurarea locuinţelor. Un subiect distinct, conform sursei citate, l-a constituit prezentarea modului de operare în cazul furturilor prin împrietenire. „Cetăţenii au fost avertizaţi cu privire la pericolele iniţierii unor relaţii de prietenie sau aparent comerciale cu persoane necunoscute care vând diverse obiecte sau prestează anumite activităţi. De multe ori acestea sunt doar pretexte pentru a pătrunde în locuinţe, anexe sau curţi şi a sustrage bunuri sau sume de bani” ne-a declarat subcomisar Ionuţ Epureanu, purtător de cuvânt al IPJ Suceava.
Accidentul şi şmenul merg mai bine la oraş
Mediul urban al judeţului nu a fost uitat şi în special în municipiile Suceava, Rădăuţi, Fălticeni şi Câmpulung Moldovenesc, au fost desfăşurate activităţi de prevenire a înşelăciunilor prin metoda „accidentul” şi prin „şmen”. Astfel peste 300 de persoane în etate au primit vizita poliţiştilor de prevenire şi a celor de proximitate. Iar ca un răspuns pozitiv la activitatea depusă de oamenii legii a fost şi faptul că „numai în ultimele trei zile, 6 persoane au ignorat solicitările telefonice de a plăti anumite sume de bani unor persoane necunoscute. Totuşi, rămân în continuare mulţi cetăţeni care nu realizează faptul că nu toate persoanele sunt bine intenţionate şi pot deveni victime ale infracţiunilor”.
Testări concrete în mijlocul cetăţenilor
Pentru a vedea cât de uşor pot să cadă victime unele persoane au fost făcute chiar teste concrete în mijlocul cetăţenilor. 3 poliţişti de prevenire s-au plimbat ieri prin parcurile din municipiul Suceava între orele 11.00 şi 14.00. Îmbrăcaţi în ţinută civilă, aceştia au relaţionat cu persoanele vârstnice şi nu numai, iniţiind diverse discuţii, încercând să afle cât mai multe aspecte din viaţa personală a celor întâlniţi şi să descopere cât mai multe elemente de vulnerabilitate. „Din păcate, în urma discuţiilor purtate cu 10 persoane şi a prieteniilor de moment legate, poliţiştii au reuşit să afle detalii, care ar putea fi oricând utilizate de un infractor pentru a-şi uşura activitatea ilicită”, ne-a declarat subcomisar Ionuţ Epureanu. Pentru a vă face o imagine mai exactă, 6 din cele 10 persoane au indicat cu exactitate adresa de domiciliu, 5 au furnizat inclusiv numărul de telefon fix, 7 au oferit date precise despre vârsta şi sexul copiilor şi a locaţiilor în care aceştia se află în prezent, 3 au oferit detalii despre poziţionarea camerelor în apartament, 5 despre bunurile de valoare deţinute în casă iar 4 persoane au făcut referiri la programul zilnic pe care îl au indicând orele la care sunt plecate de la domiciliu.
Săptămâna continuă
După ce au fost împărţite mii de manuale de pregătire pentru copii „De mici preţuim siguranţa!”, apoi a fost inaugurat primul Centru de Prevenire a Criminalităţii din municipiul Suceava, care îşi va desfăşura activitatea pe strada Oituz, „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii” continuă pe latura prevenţiei consumului de alcool, droguri şi substanţe cu efect psihotrop urmând şi iniţierea a două proiecte internaţionale pe linia prevenirii traficului de persoane.

























Comentarii