Din agenda UUR, filiala Suceava

 > UUR, filiala Suceava are un nou preşedinte

Săptămâna trecută, la Suceava a avut loc Conferinţa Judeţeană a UUR – filiala Suceava. Obiectivul principal al conferinţei a fost alegerea noii conduceri care se va ocupa de destinele filialei sucevene timp de patru ani.

Din partea UUR au participat Ştefan Buciuta, preşedintele uniunii, Ioan Marocico – deputatul minorităţii ucrainene în Parlamentul României, Miroslav Petreţchi, preşedintele UUR Maramureş, Ion Robciuc – redactor-şef “Curierul ucrainean”, Lucia Mihoc – preşedinta Organizaţiei de Femei a UUR.

Iniţial, pentru funcţia de preşedinte s-au înscris trei candidaţi: Ioan Bodnar, Boreslaw-Ştefan Petraşuc şi Ilie Sauciuc. Înainte de a se trece la vot, Ioan Bodnar a anunţat că se retrage, rugându-i pe simpatizanţii săi să-l voteze pe Ilie Sauciuc.

În urma votului secret, din cei 128 de delegaţi cu drept de vot, 86 au votat cu Ilie Sauciuc iar 42 şi-au dat, votul lui Boreslaw-Ştefan Petraşuc. În afara preşedintelui s-a ales şi un comitet format din 11 persoane, precum şi delegaţii care vor reprezenta Suceava la Congresul Naţional al UUR.

Noul preşedinte al UUR, filiala Suceava, este Ilie Sauciuc din Paltinu. În momentul de faţă domnia sa este şi inspector şcolar la Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava pentru minoritatea ucraineană.

Deputaţi ucraineni în vizită la Bălcăuţi

La finele lunii septembrie o delegaţie parlamentară din Ucraina – zona Cernăuţi – s-a întâlnit la Bucureşti cu deputaţi români. Cele mai importante probleme discutate au privit creşterea numărului de puncte de trecere a frontierei ,susţinerea comunităţilor de români din Ucraina şi a comunităţilor de ucraineni din România precum şi dezvoltarea schimburilor economice dintre cele două ţări vecine.

La întoarcerea spre casă, deputaţii Maksim Burbak, Mikola Fedoruk şi Oleksander Drozdek au vizitat comunitatea de ucraineni din Bălcăuţi. Ei au fost întâmpinaţi de membri ai ansamblului “Kozaciok” cu melodii ucrainene, moment care i-a făcut pe oaspeţii ucraineni să se simtă ca acasă, mărturisire făcută la sediul UUR din localitate, unde a avut loc o scurtă întrevedere. La discuţii au participat Boreslaw-Ştefan Petraşuc, vicepreşedinte al UUR, municipiul Suceava, Lăcrămioara Grigorciuc, preşedinte UUR Bălcăuţi, Petru-Ştefan Şoiman, coordonator Ansamblul „Kozaciok” şi Narcisa Plecan, profesor de limba şi literatura ucraineană.

Delegaţia ucraineană a donat cărţi pentru biblioteca ucraineană din localitate.

Invitaţie la hram

Astăzi, 1 octombrie 2015, va fi mare sărbătoare la Bălcăuţi. Biserica “Acoperământul Maicii Domnului” din localitate îşi va serba hramul. Sfânta Liturghie va fi oficiată de un sobor de 11 preoţi din localităţile învecinate.

Începând cu ora 14, Primăria comunei Bălcăuţi, Consiliul Local Bălcăuţi şi Asociaţia Culturală „Kozaciok” organizează festivalul “Sărbătoare în satul meu”, ediţia a VI-a.

Participă: Ansamblul “Kozaciok”, Bălcăuţi, Ansamblul “Cervona Kalena”, Negostina, Ansamblul “Kolomeika”, Siret, Ansamblul “Siretul”, Siret, Grupul vocal “Vocile Negostinei”, Negostina, Ansamblul “Florile Bucovinei”, Rădăuţi, Ansamblul “Flori Vicovene”, Vicovu de Sus, Ansamblul “Bilcuţa”, Bilca, Ansamblul “Stejărelul”, Cajvana, Ansamblul “Izvoraşul”, Cadubovţe, Zastavna, Ucraina. Invitaţi speciali: Marius Zgăianu şi Loredana Mândrişteanu.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI