„Noaptea cercetătorilor”, la Universitatea Suceava

Peste 2000 de participanţi au fost atraşi în lumea Ştiinţelor, în pofida vremii nefavorabile

noaptea-cercetatorilor-28„Noaptea cercetătorilor” de la Universitatea Suceava a reunit peste 2000 de participanţi, în pofida vremii nefavorabile, mai mult de 100 de pasionaţi de ştiinţă fiind implicaţi în efectuarea de experimente şi coordonarea grupurilor de vizitatori, a declarat prorectorul USV cu activitatea ştiinţifică, prof. univ. dr. Mihai Dimian. El a precizat că trebuie remarcată diversitatea vizitatorilor, atât pe grupe de vârstă, cel mai tânăr având vârsta de 1 an iar cel mai în vârstă având 80 de ani, cât şi pe zone de provenienţă, participanţilor din municipiul Suceava şi din localităţile limitrofe alăturându-li-se sute de participanţi din localităţi ca Rădăuţi, Fălticeni, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc şi Dumbrăveni.

„«Noaptea Cercetătorilor 2015» a creat şi anul acesta cadrul în care, printre reprize de ploaie, pentru o noapte, oricine poate fi om de ştiinţă. Atelierele interactive au atras oameni de toate vârstele, facilitând interacţiunea dintre cercetători şi public, încurajând, în acelaşi timp, tinerii în alegerea unei cariere în cercetare. Participanţii au avut ocazia să descopere atât părţile practice ale cercetării indiferent de domeniul ştiinţific, cât şi aspectele inedite ce dau aura de mister şi extraordinar”, a declarat prorectorul Dimian.

Reamintim că manifestarea s-a desfăşurat pe secţiunile Knowledge, HandsOn, Agora şi Fun, la care cei prezenţi au participat la derularea unor experimente ştiinţifice, coordonate de grupuri de cercetători şi pasionaţi de ştiinţă, au vizitat expoziţia de Inventică a Universităţii din Suceava, au analizat proiectele de cercetare realizate de elevi şi studenţi suceveni, au vizionat documentare ştiinţifice în format 3D şi 2D, au dezbătut probleme de mare noutate n domeniul tehnologic şi, nu în ultimul rând, au explorat cerul şi spaţiul cosmic prin activităţile organizate în cadrul Planetariului şi Observatorului Astronomic Suceava. Potrivit organizatorilor, atelierele care au înregistrat cel mai mare succes au fost „Astronomie, radioastronomie şi astrofizică”, „Nanotehnologii şi fizica materialelor supraconductoare”, „Inventică şi Inovare”, „Calcul de înaltă performanţă”, „Realitatea augmentată cu aplicaţii în Facebook şi LeapMotion”, „Robotică şi energii alternative”, „Fizica şi chimia distractivă”, „Performanţă umană”, „Bioecologie”, „Radioclub”, „Siguranţa cetăţeanului”, „Informare europeană”. Au fost organizate 25 de ateliere independente susţinute de 15 profesori şi cercetători ai Universităţii Suceava, 20 cadre didactice din învățământul preuniversitar sucevean, alte 15 cadre profesionale din alte instituţii şi organizaţii sucevene, 70 de studenţi şi elevi voluntari.

În zona Fun, vizitatorii au luat contact cu ştiinţa în mod distractiv, participând la concursuri de şah şi scrable, la un atelier de reciclare creativă organizat de Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” din Suceava şi vizionând programe de planetariu şi filme ştiinţifice 3D în cadrul Observatorului Astronomic al Universităţii. Tot în zona Fun s-a desfăşurat un program artistic în aer liber organizat de Casa de Cultură a Studenţilor din Suceava şi Colegiul de Artă, coordonat de prof. Ianoş Valentin.

noaptea-cercetatorilor-1„Discuţiile libere cu cercetătorii din diverse laboratoare de cercetare au ajutat participanţii să afle mai multe despre ei, atât ca oameni cât şi ca inovatori. Chiar dacă pentru mulţi participanţi cercetarea pare o profesie neobişnuită, cercetătorii sunt, până la urmă, oameni ca toţi ceilalţi, ce contribuie în mod inovativ la dezvoltarea comunităţii în care trăiesc. Tinerii pasionaţi de ştiinţă au putut vedea cercetarea ca fiind un domeniu accesibil, în care îşi pot aduce contribuţia personală prin noi descoperiri în domeniile care îi pasionează”, a mai spus prof. Mihai Dimian.

Reamintim că „Noaptea Cercetătorilor” este un proiect iniţiat de Uniunea Europeană, care s-a desfăşurat simultan în peste 300 de oraşe europene, cu scopul de a promova ştiinţa şi cercetătorii în rândurile publicului larg. Evenimentul are ca obiectiv pe termen atragerea noii generaţii către activitatea de cercetare, de a o încuraja spre o carieră în acest domeniu şi de a creşte recunoaşterea publicului larg faţă de munca nevăzută a cercetătorilor. Aflat la a X-a ediţie, evenimentul se încadrează în seria acţiunilor Marie Curie şi se desfăşoară, de regulă, în ultima zi de vineri a lunii septembrie.

La Suceava, „Noaptea Cercetătorilor” a fost organizată de Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava, Societatea Ştiinţifică CYGNUS – Centru UNESCO si Primăria Municipiului Suceava fiind sprijiniţi la nivel naţional de către echipa Researchers4Humanity.

Organizatorii evenimentului, coordonaţi pe plan local de conf. univ. dr. Dan Milici, prof. Vicor Şutac, lector univ. dr. Cristian Pîrghie şi prof univ. dr. Mihai Dimian, mulţumesc „tuturor celor ce s-au implicat în diverse etape ale organizării acestei manifestări, profesorilor din mediul universitar şi preuniversitar care au promovat evenimentul şi, în special, celor 120 de voluntari de toate vârstele implicaţi în organizarea atelierelor, a spaţiilor expoziţionale şi a îndrumării vizitatorilor”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: