E evident că pe fostul preşedinte îl trage aţa nu spre activitatea marinărească, deşi a fost comandant de vas, nici spre agricultură, cu toate că a reuşit, cum-necum, să-şi achiziţioneze moşia Nana, ci spre politică. Şi nu spre oarece politică, ci doar spre politica mare. Fireşte, ca oricare cetăţean major, e liber să (re)intre în politică, atâta doar că, acum câteva luni, declarase că nu o va face şi pornise foarte hotărât în apărarea propriilor mandate prezidenţiale, iar azi a uitat cu desăvârşire.
Căci într-o ţară în care democraţia a câştigat bătălia cu dictatura roşie un mandat prezidenţial nu poate fi apărat altfel decât prin raportarea la prevederile constituţionale. Numai că Traian Băsescu nu se raportează la acele prevederi şi se trezeşte vorbind despre cum făcea el totul la Cotroceni: „De regulă, când primeam astfel de sesizări nu mă limitam să le bag în sertar… De regulă, într-un fel sau altul, îi dădeam un semnal. Ori puneam mâna pe telefon, dacă era un ministru, şi îi spuneam: domnule ministru, fii atent că ai probleme în zona asta…, dacă nu eram la nivelul de relaţie la care să pun mâna pe telefon, măcar public îi dădeam un semnal”.
Apropo de acele semnale, îmi trec prin minte câteva întrebări grele al căror răspuns ar putea să confirme mare parte din criticile detractorilor săi: 1. De când preşedintele este şi comisar de poliţie şi procuror-şef, că primeşte astfel de sesizări? 2. Şi, dacă le primeşte, de pildă, de la serviciile secrete, în ce calitate a luat măsuri prevenindu-i pe împricinaţi? 3. Plecând de la cele de mai sus, în ce măsură Justiţia a ţinut cont sau nu de intervenţiile preşedintelui? 4. Nu cumva preşedintele chiar şi-a depăşit competenţele constituţionale repetând experienţe autoritare, aşa cum îl acuză inamicii săi? (Nu insist asupra răspunsurilor deoarece seară de seară le primiţi de-a gata din studiourile unor televiziuni şi din paginile unor ziare care au rămas calate de câţiva ani buni pe ideea că Băsescu e dictator, simbolul răului, duşmanul etern, pericolul public nr. 1)
Fiindcă atribuţiile constituţionale ale preşedintelui n-au nici în clin, nici în mânecă cu isprăvile de care face caz Traian Băsescu, imaginându-şi că este şi acum un lup de mare trecut prin furtuni ca acelea şi lupte cu piraţii. Cred mai degrabă că, în dorinţa de a se reîntoarce în politica mare, şi nu oricum, ci cu şanse serioase, fostul preşedinte îşi arogă roluri şi merite pe care să le creadă întâi colegii de partid şi apoi electoratul. Adevărul? Dar cine mai vorbeşte azi de adevăr în politica românească?
Pe deasupra, şi-a luat rolul de demolator al propriilor mandate, intenţionat sau nu, în condiţiile în care în spaţiul public mandatele sale sunt „apărate” de o tăcere cvasigenerală, iar activitatea sa actuală nu mai e demult una centrală şi spectaculoasă. Or, pierzând capacitatea de a genera evenimente şi ştiri numai bune de dat în prime-time, viaţa politicianului român e terminată. Iar Traian Băsescu ştie asta. Noroc că se pricepe de minune să-şi mai facă loc din când în când în centrul atenţiei. Mai cu seamă când lipsesc actorii principali, Iohannis şi Ponta.
Iată de ce fostul preşedinte vine cu tot soiul de idei şi constatări, cu cât mai năstruşnice, cu atât mai de impact: Elena Udrea, primar al Capitalei, PMP, alianţă cu M10 (Monica Macovei), UNPR şi ce se va mai găsi. Li se mai adaugă şi altele pentru care declară că luptă, deocamdată prin studiourile care-l mai invită: România cică trebuie să se opună primirii de refugiaţi căci Constituţia actuală nu permite, iar singurul proiect de ţară posibil acum este unirea cu Republica Moldova. Iată cine nega populismul!
E clar: noul-vechiul politician Traian Băsescu îşi restabileşte teritoriul, însuşindu-şi două elemente politicianiste de impact, cu atât mai mult cu cât în spaţiul virtual chestiunea refugiaţilor dă în clocot, arătându-ne lumii o faţă hâdă, chiar neruşinată (Alina Mungiu-Pippidi). Că oamenii politici, pragmatici, lipsiţi de compasiune şi omenie, au o foarte mare vină, că se transmit informaţii mincinoase şi tendenţioase, că se manipulează mult mai primitiv ca altădată nici nu mai trebuie demonstrat.
Nu cred că Traian Băsescu poate ajunge prea departe reamintindu-şi astfel de „semnale”. Ceea ce îl priveşte doar pe el. Pe noi ne priveşte în măsura în care sunt adevărate şi i-am putea cere socoteală.
Comentarii