Bacalaureat, sesiunea a doua, înainte de contestaţii

Promovare mai scăzută cu peste 15% faţă de anul trecut !

> Doar 23,9% din candidaţii prezenţi la examen au reuşit să-l treacă

A doua sesiune a bacalaureatului din acest an s-a încheiat, pentru Suceava, cu o promovare, înainte de contestaţii, de numai 23,9%, doar 324 din candidaţii prezenţi la examen reuşind să-l promoveze cu medii de la 6 în sus, peste 1000 fiind declaraţi nepromovaţi. Faţă de anul trecut, aceeaşi sesiune, acesta este un indice de promovare mai mic cu peste 15%.

Două dintre liceele sucevene nu au niciun candidat promovat, cele de la Cajvana şi Marginea.

Cea mai mare medie de promovare la bacalaureatul de toamnă este 9,23 şi aparţine unei candidate de la Colegiul de Artă. Alte medii de la 9 în sus nu s-au mai înregistrat. Cu medii între 8 şi 9 sunt cinci candidaţi, iar cu medii între 7 şi 8 sunt 40 de absolvenţi de liceu, ceilalţi promovaţi având medii între 6 şi 7.

Nu s-au prezentat, în această sesiune, circa 300 de candidaţi din cei înscrişi, iar trei au fost eliminaţi pentru tentativă de fraudă.

Ieri, candidaţii nemulţumiţi de rezultate au depus contestaţii, urmând ca pe 4 septembrie să fie afişate rezultatele finale.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: