Cercetări ale afinului de cultură

Afinul de cultură (Vaccinium corymbosum) este un arbust fructifer originar din America de Nord. Există 30 de varietăţi ale afinului de cultură. Cele mai bune şi mai productive soiuri sunt: Safir şi Duke.

Acest arbust găseşte condiţii bune de creştere şi de dezvoltare şi pe solurile acide din frumoasa grădină didactică din „Ţara Dornelor”.

Afinul de cultură este un arbust fructifer, care intră pe rod la trei ani de la plantare. Conform cercetărilor horticole din România şi de peste hotare, s-a ajuns la concluzia că afinul nu se poate cultiva decât în condiţiile unui sol sau substrat cu ph acid (de 4,5-5,5).

Soiul de afin Safir din grădina didactică de la Vatra Dornei a intrat pe rod în anul trei de la plantare, când au apărut pe tufe primele fructe. Apoi în anul cinci de la plantare au apărut pe tufe aproximativ 3-4 kg de afine. În prezent, în anul zece de la plantare, avem o producţie mai mare de afine, de aproximativ 15 kg/tufă. Pe toată durata acestor ani, ca inginer horticol specialist în domeniul plantelor, am asigurat hrana afinului de cultură alcătuită din: turbă, frunze, rumeguş, scoarţă de molid şi cetină de brad şi de pin, pe care le-am procurat din zona noastră montană de la Vatra Dornei.

În primii trei ani de la plantare am obţinut tufe viguroase şi am executat tăieri scurte, la 3-5 muguri bine dezvoltaţi.

Apoi, începând din anul şase de la plantare, am ales 2-4 creşteri anuale de la nivelul solului pe care le-am scurtat cu 1/2 sau cu 1/3, în funcţie de vigoare, şi am înlocuit în acest fel tulpinile degarnisite de 4-5 ani sau vătămate.

Afinul de cultură este un arbust fructifer care se înmulţeşte prin butăşire şi prin marcotaj. Afinele de cultură sunt fructe care se coc eşalonat în 4-6 reprize. Pe măsura coacerii fructelor, durata recoltării este de aproximativ 3-4 săptămâni, în funcţie de soi şi de condiţiile climatice ale anului.

Conform cercetărilor horticole şi naturiste în zona Bucovinei, s-a ajuns la concluzia că afinele de cultură au multiple efecte terapeutice pentru organismul uman.

Ceaiurile consumate din frunzele de afin vindecă abcesele dentare şi durerile de stomac. Afinele consumate în stare proaspătă vindecă vederea. Cercetările terapeutice naturiste ne relatează faptul că afinele pot să prevină creşterea tensiunii arteriale. Mai mult, vitaminele şi nutrienţii prezenţi în afine pot să prevină oboseala ochilor, în timp ce antocianina ajută la protejarea ţesuturilor retinei împotriva radicalilor liberi. Cercetările naturiste ne-au arătat deseori faptul că afinele vindecă diabetul, aceste miraculoase fructe conţinând o substanţă care poată să reducă nivelul zahărului din sânge, diminuând astfel administrarea insulinei. Mai mult, afinele pot să regenereze ficatul şi să combată oboseala. Aceste fructe sunt recomandate persoanelor care au de susţinut examene dificile sau de executat activităţi fizice sau intelectuale. Afinele stimulează circulaţia sângelui şi a oxigenului în creier, acestea revigorând activitatea cerebrală.

Afinul de cultură este rentabil din punct de vedere economic şi ar trebui cât mai mult cercetat şi extins. (Ing. horticol diplomat LAURIAN UNGURIAN, Vatra Dornei)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI