Biserica „Sf. Înviere” a fost restaurată

> Iar punctul de informare turistică din curtea ei a fost inaugurat ieri

Biserica ortodoxă “Sf. Înviere” din Suceava a fost restaurată printr-un proiect european, iar alături de ea a fost construit un punct de informare turistică, realizat şi prin contribuţia Primăriei Suceava, a unor enoriaşi şi agenţi economici, punct de informare inaugurat ieri.

Proiectul de restaurare a bisericii a fost implementat în perioada octombrie 2013 – iulie 2015, având o finanţare europeană nerambursabilă de 3,8 milioane lei, cofinanţarea beneficiarului fiind de 34.160 lei.

“Acest proiect a fost pentru noi o poveste frumoasă, care va continua, fiindcă nu e uşor să-l susţii şi să-l faci viabil” a precizat pr. Dumitru Irimia, la inaugurare. Preotul a spus că pentru punctul de informare nu au fost prinşi bani prin proiect, lucrările fiind, practic, începute înainte de semnarea contractului de finanţare a proiectului, astfel că a fost ridicat şi din bani veniţi prin “obolul credinciosului de rând”: “Au fost mai mulţi oameni importanţi care ne-au sprijinit, o contribuţie foarte importantă a avut însă banul văduvei din parohie, la punctul de informare şi la paraclisul de sus, «Sf. Ioan Rus». Nu a fost un proiect uşor, ca orice proiect a avut şi lucrări neprevăzute”, a mai precizat protoiereul Dumitru Irimia.

Obiectivul principal al proiectului a vizat restaurarea Bisericii “Învierea Domnului”, al cărei acoperiş a fost refăcut

Vechiul acoperiş, restaurat prin ’89, pe structura veche datând de la 1786, nu era zvelt şi evazat şi nu avea eleganţă” a spus preotul. Astfel că acum la biserică a fost schimbată şarpanta şi realizat un acoperiş în două volume, a fost lărgită streaşina şi realizată o cornişă din piatră profilată, au fost refăcute trotuarele.

Lucrările prin proiect au fost realizate de SC Regional Consulting, al cărei director, Doina Iacoban, a fost “roata cea mare” în desfăşurarea proiectului, lucrările fiind executate “bine, rapid şi profesional”, sub coordonarea ing. Dumitru Slavic.

Punctul de informare cuprinde, în partea centrală, un spaţiu expoziţional cu obiecte de cult ortodox şi romano-catolic din perioada în care biserica a fost cedată comunităţii romano-catolice, prin dispoziţia împăratului Iosif al II-lea, a precizat pr. Dumitru Irimia. Sunt expuse şi fotografii care prezintă “o fărâmă glorioasă din istoria Facultăţii de Teologie de la Cernăuţi”, precum şi fotografii ale lui Nicolae Iorga şi mitropolitului Visarion Puiu, cei doi depunând eforturi pentru ca Biserica “Sânta Înviere” să redevină “ortodoxă şi românească”. La punctul de informare turistică vor funcţiona un oficiu de informare turistică şi un serviciu de comercializare a unor obiecte de cult şi artizanale.

Totodată, în aceeaşi clădire cu punctul de informare, s-a realizat un paraclis, unde vor fi oficiate slujbele de sâmbătă şi cele din perioada posturilor, pentru a mai proteja clădirea bisericii. În paraclis mai trebuie pictate ocniţele şi realizată icoana din mozaic.

Întrucât parohia este prea săracă pentru a susţine şi duce până la capăt un asemenea proiect de anvergură, demersuri pentru iniţierea unui proiect de restaurare a bisericii au fost iniţiate încă din 2007, de preotul paroh Vasile Irimia, împreună cu membrii consiliului parohial, proiectul fiind respins atunci.

Biserica „Sfânta Înviere”, ctitorie a doamnei Elena Rareş din anul 1551, se află în centrul oraşului Suceava, în drumul spre vechea reşedinţă mitropolitană. Folosită de turci drept moschee, apoi, un timp, de romano-catolici şi, ulterior, de greco-catolici, biserica a revenit credincioşilor ortodocşi în anul 1936. Biserica este menţionată pentru prima dată în izvoarele documentare în 1528.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: