Elevii români – locul I în Europa la Olimpiada Internaţională de Chimie; patru medalii câştigate la Baku

Echipa României a obţinut două medalii de aur, una de argint şi una de bronz la cea de a 47-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Chimie, desfăşurată în perioada 20 – 29 iulie, la Baku (Azerbaijan), rezultat care a clasat-o pe locul I în Europa şi pe 6 în lume, într-un clasament neoficial al ţărilor participante (79).

Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice remis ieri AGERPRES, medaliile de aur au fost adjudecate de Dumitru Călugăru (clasa a XII-a, Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu), laureat cu argint la ultimele două ediţii, şi Andrei Iliescu (clasa a XII-a, Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti). Punctajele realizate le-au permis celor doi olimpici clasarea în primele zece locuri ale concursului.

Medalia de argint a fost obţinută de Paul Haidu-Gerea (clasa a X-a, Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” din Constanţa), iar medalia de bronz a intrat în posesia lui Vlad Mihai Mandric (clasa a XII-a, Colegiul Naţional „Sfântul Sava” din Bucureşti), premiat şi la ediţia de anul trecut (argint).

Conform MECŞ, Dumitru Călugăru, Andrei Iliescu şi Paul Haidu-Gerea şi-au adăugat în palmares distincţii de cel mai înalt nivel (medalii de aur şi argint) şi la Olimpiada Internaţională de Chimie „D. Mendeleev” din primăvara acestui an.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI