Alandala. Despre ce te aşteaptă în noua vacanţă la mare

Miroase a sare. Şi a hamsii. Şi a shaorma. Şi a clătite. Şi a gogoşi şi porumb fiert. Şi încă puţin a sare. A de toate miroase pe litoralul românesc, mai impunător astăzi prin muzica din cluburi decât prin sublimul unei ape care se joacă de-a v-aţi ascunselea cu nisipul. Faleza nu mai e locul îndrăgostiţilor evocat în atâtea romanţe, hituri pe vremea părinţilor noştri, ci mai degrabă un bazar unde kitsch-ul obiectelor puse pe masă se asortează parcă la fix cu atmosfera.

O plajă aglomerată, umbrele de paie, şezlonguri, baldachine, dar şi prosoape, rogojini şi cearşafuri. Aici vezi de toate, mai puţini oameni care să se mai bucure de privelişti, de soarele care răsare, desuet sau nu, ca-n poveşti, sau de apa care loveşte nervoasă nisipul la lăsarea serii. Răsăritul găseşte o plajă aproape goală, doar cu câţiva oameni pe ici pe colo care aşteaptă să vadă un spectacol perfect al naturii, neregizat, fără duble. Parcă aparte de lumea de pe plajă, pescarii au rămas cu aceleaşi îndeletniciri. În fiecare dimineaţă ei joacă acelaşi scenariu al muncii pe care probabil îl moştenesc din tată în fiu. Când încă nu se crapă de ziuă, în hainele lor uşor ponosite, pescarii merg cu bărcile care mai păstrează nostalgia plimbărilor, în larg, de unde vor aduce capturile pe care le vor vinde, aşa cum fac în fiecare zi. Pentru ei e rutină, însă pentru cei care aşteaptă pe mal aducerea peştelui este spectacol.

Aveeeeem de toate, la mare aveeeem de toate

Cel mai uşor lucru pe care îl poţi face pe plajă este să diferenţiezi turistul de localnic. Mereu pus pe grabă, turistul vrea să le facă pe toate, să le cumpere pe toate, să le mănânce pe toate, să le vadă pe toate. Entuziasmul le lipseşte însă celor pentru care vara este cea mai bună şi totodată cea mai grea afacere. Sătui de aglomeraţie şi zgomot, dar determinaţi, vânzătorii, ospătarii, barmanii şi comercianţii ambulanţi mimează ospitalitatea şi se joacă de-a gratuităţile aparente pentru a câştiga şi a atrage cât mai mulţi clienţi.

Alteori însă, vizibil obosiţi şi plictisiţi, cad în plasa tehnologiei sau în patima ţigării, analizând ca un Moromete modern tot circul din jurul lor. Căci dacă aduni shaormerii, terase cu lăutari, cluburi de manele, chioşcuri cu porumb fiert, aparate de îngheţată, discoteci cu domnişoare mult prea goale chiar şi pentru litoral şi tarabe cu fel de fel de suveniruri, pe căldura aia mon cher, altceva decât circ nu are cum să iasă.

O altă afacere care a prins aripi (la propriu) este afacerea cu lampioane. Simple sau în formă de inimă pentru cei mai… cu dare de mână, căci cele din urmă sunt mai scumpe, lampioanele sunt un adevărat magnet. Pe la nouă seara, soarele abia apus şi plictisit de tot ce a văzut peste zi se trezeşte în casa lui, va să zică, în atmosferă, cu tot felul de chestii care ard şi se înalţă mai repede sau mai lent, în funcţie de iubirea fiecăruia. Vântul, cunoscut spărgător de bună-dispoziţie, le mai strică distracţia unora, urlându-şi parcă nemulţumirea.

Văzând că li se stinge iubirea, îndrăgostiţii abandonează lampioanele pe plajă, cu o atenţie deosebită pentru locul în care peste ani vor respira copiii lor, născuţi din dragostea pe care ţin morţiş să o arate în public azi. Nici vorbă de admirat stelele, apa, de strâns scoici sau de scris în nisip. Ei sunt emancipaţi, moderni.

„Tu n-ai buton de oprire?”–părinţii îşi iau vacanţă şi uită că-s părinţi

Ziua, pe plajă e vacarm continuu. Muzică, zgomote de la vaporaşul care mereu pleacă imediat, unde se urcă cu 10 lei adulţii şi 5 lei copiii, ţipete ale celor care se tem de mare, fluiere de salvamar…

Atenţia cade însă pe copii. Copii care, veniţi cu părinţii la mare, se aşteaptă la atenţie şi joacă. Ce primesc însă? Ei bine, dojana unor mame care îşi doresc să se bronzeze, uitând că la peste 30 de grade cel mic n-ar trebui să fie lăsat în soare, şi neatenţia tatălui care nu conştientizează că nu mai e singur.

Nici spre seară, pe faleză, lucrurile nu se schimbă mai mult. Copiii obosiţi şi deranjaţi de atâta zgomot sunt căraţi pe la fel de fel de standuri pentru interesul părinţilor. Alte dăţi, sunt şi ei lăsaţi să se înfrupte din mirajul distracţiei de pe litoral. Sărituri, joaca la diverse maşinării, mâncatul de diverse preparate gata în trei minute, baloanele, jucăriile şi hainele, toate vor fi amintiri de vară în mintea lor. Mai puţin construirea de castele şi joaca cu valurile pentru că, deh, sunt mici şi n-au voie că se pierd, uitând că de fapt, pentru cei mici, lucrurile mici fac diferenţa!

Concluzii irita(n)te

Oamenii nu-şi iau vacanţă de la obişnuitul comportament şi sunt prea preocupaţi de selfiuri, check-in-uri şi poze, uitând că la mare trebuie să te bucuri pe plajă şi nu pe net!

Copiii sunt lăsaţi să vadă şi să cunoască singuri, pentru că cei mari şi-au luat concediu nu doar de la muncă, ci şi de la viaţă, muzica e prea multă şi dată prea tare! Prea puţină dragoste pentru natură, pentru linişte, pentru gânduri, pentru spirit.

Relaxarea la mare e o adevărată bătălie din care cel mai probabil ieşi câştigător numai dacă ai inspiraţia de a alege un loc cu mai puţine steluţe pe booking, dar care la sfârşitul vacanţei îţi aduce satisfacţii în bagajul din suflet cu care te întorci în mijlocul agitaţiei de care ai fugi iar şi iar spre marea albastră…

LOREDANA BERTIŞAN, Foto: SAUL POP