Nu cred că au fost perioade politice mai tulburi în aceşti 25 ani de democraţie decât aceste 6-7 luni de agonie postelectorală a PSD şi a guvernării Ponta. Aşa cum nu cred că este normal să te cramponezi de putere şi să ascunzi adevărul în spatele unor manipulări puerile. Nu se poate ca un prim-ministru căruia i s-a dat pe mână soarta României să se întrebe cu nonşalanţă: „dacă un guvern se schimbă că vrea un procuror, de ce mai facem alegeri?”.
Ce se ascunde în spatele acestei întrebări retorice? Un adevăr foarte simplu şi, de aceea, greu de ascuns: făcând dosare unor cetăţeni români, politicieni, membri ai Parlamentului, ai Guvernului sau ai consiliilor locale, niciun procuror nu intenţionează să schimbe rezultatul alegerilor libere, de aceea nu citează în faţa instanţelor senatori, deputaţi, miniştri, prim-miniştri, primari, funcţionari, ci numai şi numai pe acei cetăţeni care în exerciţiul funcţiunii au încălcat legea şi s-au lăsat corupţi din varii interese şi motive.
Iată de ce afirmaţia că un procuror poate schimba majorităţi de guvernământ, guverne, miniştri, primari înseamnă ascunderea problemei de fond, aceea că respectivii cetăţeni au încălcat legea. Iar cetăţenii României, conform actualei Constituţii, sunt egali în faţa legii indiferent de statutul lor social. Aşadar niciun procuror sau judecător nu se apucă de schimbat guverne, prim-miniştri, primari, parlamentari, ci încearcă să-i ducă în faţa instanţei spre dreaptă judecată pe cetăţenii găsiţi vinovaţi.
Necazul Guvernului Ponta şi al majorităţii actuale de guvernământ, cu siguranţă, şi al altora, e că mulţi cetăţeni cu dosare în Justiţie şi la DNA sunt membri ai Guvernului, ai Parlamentului, ai consiliilor locale şi chiar primari, iar anchetarea şi condamnarea lor atrage după sine pierderea funcţiei, ceea ce pică foarte prost la imagine şi notorietate publică, punând demnitari ai statului, partide şi majorităţi în dificultate.
Să nu-şi închipuie cineva că Victor Ponta, fost procuror, şi încă cu funcţii, nu cunoaşte acest aspect. Şi atunci de ce amestecă factorul politic în această ecuaţie? De ce îşi asociază în această atitudine o mulţime de deputaţi şi senatori în frunte cu preşedintele Senatului României, Călin Popescu-Tăriceanu, devenit purtător de drapel al respectivei atitudini?
Pe deasupra, e bine să reţinem că respectivii fac parte din Legislativul României, cel ce alcătuieşte legile după care se conduce societatea, adică, în termenii Europei civilizate, sunt legislatori sau lawmakers. În aceste condiţii, explicaţiile nu pot fi decât două: ori nu ştiu că demersul lor e neconstituţional într-o ţară a Uniunii Europene, ceea ce e exclus, ori urmăresc alte interese. Tertium non datur.
Numai că interesele urmărite sunt antidemocratice: crearea unui statut impunitiv pentru cei aflaţi în exerciţiul funcţiunii, constituirea unei clase de privilegiaţi aflaţi mereu deasupra legii. Ca să le permită abuzarea legilor şi să perpetueze starea de anomie la vârful puterii executive. Poate cineva cataloga altfel decât neconstituţională ofensiva Puterilor executivă şi legislativă asupra Puterii judecătoreşti? În condiţiile în care în România principiul separaţiei celor trei puteri ale statului de drept este un bun câştigat încă din revoluţia din 1989?
Şi asta fiindcă alegerile ar fi trebuit să legitimeze în funcţii, cel puţin teoretic, personalităţi în afară de orice dubiu, oameni competenţi, dispuşi să-şi pună munca şi priceperea în serviciul public, nu arivişti puşi pe căpătuială, nici activişti de partid care să pună interesul partinic deasupra intereselor celor ce le-au dat votul.
În consecinţă, nu cred că vreun procuror s-ar fi sesizat dacă n-ar fi avut indicii temeinice asupra faptelor din dosare. Ca să nu mai punem la socoteală că orice greşeală în dosar poate atrage după sine întreruperea carierei în justiţie şi chiar sancţiuni penale. Fireşte că au fost şi astfel de cazuri intrate în vizorul şefilor şi al colegilor, dar ele nu constituie nicidecum regula, ci excepţia.
Comentarii