Bicicliştii suceveni au primit veste reflectorizante şi materiale informative

biciclisti-2Bicicliştii suceveni au fost în atenţia poliţiştilor în cursul zilei de marţi, 30 iunie, şi au primit veste reflectorizante şi materiale informative pentru a preveni accidentele.

Potrivit Poliţiei Judeţene, acţiunea a fost desfăşurată de poliţiştii de prevenire din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, dar şi de poliţiştii de proximitate şi cei de la nivelul secţiilor de poliţie rurală.

Astfel, au fost distribuite materiale preventive tinerilor identificaţi pe drumurile publice din localităţile Şcheia, Stroieşti, Ilişeşti, Păltinoasa, Vama, Pojorâta şi Iacobeni.

„Poliţiştii din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au oferit copiilor identificaţi mergând pe biciclete în zona Şcheia, dar şi în celelalte localităţi, 30 de veste reflectorizante, dar şi alte materiale preventive. S­au purtat discuţii cu minorii în vederea conştientizării acestora cu privire la pericolele la care se expun nerespectând legislaţia rutieră” a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, subcomisarul Ionuţ Epureanu.

El a menţionat că pentru a conduce o bicicletă pe drumurile publice conducătorul acesteia trebuie să aibă vârsta de cel puţin 14 ani.

Totodată, poliţiştii recomandă bicicliştilor să poarte cască de protecţie şi elemente reflectorizante, iar bicicleta trebuie să fie prevăzută cu sistem de frânare eficient, sistem funcţional de direcţie, elemente reflectorizante.

De asemenea, bicicliştii trebuie să cunoască şi să respecte regulile rutiere.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI